Daruri pentru persoanele vârstnice și familiile nevoiașe cu copii din Brăila

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, în zilele de sărbătoare ale Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al muncipiului Brăila și în preajma sărbătorii Sfintei Filofteia, parohia brăileană ocrotită de această sfântă muceniță a desfășurat astăzi, 4 decembrie, o acțiune filantropică pentru persoanele vârstnice și familiile nevoiașe din parohie.

Prin implicarea preoților și a voluntarilor, Parohia „Sfânta Filofteia“ din municipiul Brăila desfășoară constant astfel de activități de întrajutorare îndreptate către semenii nevoiași, prin Așezământul social existent în cadrul parohiei, unde 30 de copii, împreună cu părinții lor primesc masă caldă zilnic, dar și servicii medicale prin intermediul unui cabinet de medicină dentară, consiliere psihologică și educație prin programul de tip „after school“.

Pe lângă acești beneficiari care provin din familii nevoiașe, parohia mai sprijină bilunar cu diferite ajutoare și tineri orfani și persoane vârstnice aflate în evidențele parohiale.

„Activitățile sunt susținute îndeosebi din fondurile parohiei, precum și din donațiile credincioșilor.

Fapta cea bună a continuat și astăzi, când cinci familii de vârsnici au primit din partea parohiei lemne pentru iarnă și alimente necesare pentru masa de sfintele sărbători.

De asemenea, cinci familii nevoiașe cu copii au primit lenjerii pentru paturi, pături, pilote, alimente și alte daruri.

După ce au pregătit produsele, preoții din cadrul parohiei s-au deplasat la casele beneficiarilor pentru a le oferi ajutoarele achiziționate special și a-i bucura cu câte un colind oferit de copiii de la programul parohial de tip „after school“.

Ajutoarele din partea acestei parohiei au fost primite cu mare bucurie și constituie un real folos pentru semenii noștii aflați în dificultate.

De precizat este și faptul că, săptămâna trecută, Parohia ”Sf. Filofteia” a împărțit copiilor de la Școala ”Radu Tudoran” și de la Grădinița nr. 37 din Brăila dulciuri, fructe, legume și câte o sacoșă cu alimente neperisabile.

Tot săptămâna trecută, preoții și voluntarii parohiali i-au vizitat pe bătrânii internați la Spitalul de Psihiatrie ”Sf. Pantelimon” din Brăila și pe cei aflați în îngrijire în cadrul Căminul de bătrâni din localitatea Baldovinești, oferindu-le alimente neperisabile, legume, fructe, pilote, lenjerii pentru paturi, perne, pături, ciorapi și un cărucior pentru persoanele cu handicap locomotor.

Valoarea darurilor oferite de parohia brăileană a fost de 16.000 lei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de pr. Rareș Bucur, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Foto: Cristian Gîrliceanu