Demonstrație impresionantă a performanțelor unui laborator inteligent (SMARTLAB), la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”

O demonstrație extrem de interesantă cu privire la ceea ce înseamnă educația modernă, care îmbină „ realul” cu virtualul, a avut loc la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” Brăila, în noul laborator inteligent (SMARTLAB). Practic, este vorba despre un laborator inteligent pe care colegiul amintit îl va realiza printr-o finanțare PNRR și care va face ca procesul educativ să poată avea loc la un nivel la care puține unități de învățământ din România au acces la această dată.

Reprezentanții unor firme specializate în domeniu au făcut această prezentare a performanțelor laboratoarelor inteligente, în prezența vicepreședintelui CJ Brăila Ionel Epureanu, a viceprimarilor Doinița Ciocan și Alexandru Jantea Crican, a inspectorului școlar general Elena Tudor și a mai multor cadre didactice.

Inspectorul școlar general Elena Tudor a declarat:

La rândul său, Paul Bordei, directorul general Pancronex, implicat în realizarea demonstrației amintite, a îndemnat directorii unităților de învățământ brăilene să depună proiecte în vederea accesării de finanțări europene pentru amenajarea de SMARTLABS și explicat modul în care se poate acționa pentru a achiziționa cel mai potrivit pachet de echipamente și servicii specifice, în funcție de profilul fiecărei unități de învățământ în parte și de materiile vizate:

Marius Vasile, director de dezvoltare la Samsung Electronics România, absolvent al Colegiului „Nicolae Bălcescu”, a explicat avantajele folosirii ecranului interactiv într-un SMARTLAB și a arătat modul în care se utiliează acesta:

Marius Matei, director de dezvoltare la Shape Robotics, a vorbit despre ce înseamnă educația făcută prin interacțiunea cu roboții la materii precum istoria, geografia și fizica, nu doar la robotică și programare. De asemenea, acesta a explicat că există SMARTLAB sportiv, SMARTLAB pentru agricultură, SMARTLAB lingvistic și un SMARTLAB pentru orice alt tip de liceu.

Matei a dat detalii cu privire la dotrările pe care le conține, de fapt, un SMARTLAB:

De demonstrațiile practice cu roboțelul s-a ocupat Dan Ciortan, director tehnic la Shape Robotics: