DEPUTAȚII IONIȚĂ ȘI VARGA: INFRASTRUCTURA SANITARĂ A JUDEȚULUI GALAȚI ESTE UNA SUPERIOARĂ CELEI DIN BRĂILA ȘI POATE SUPORTA TRATAREA PACIENȚILOR INFECTAȚI CU CORONAVIRUS

Deputații brăileni Antoneta Ioniță și Vasile Varga (PNL) consideră propunerea Direcției de Sănătate Publică Galați, ca toate cazurile de coronavirus din județele Galați și Brăila (cu excepția femeilor însărcinate) să fie tratate în spitalele brăilene, este „inacceptabilă” și „poate pune în pericol, de fapt, șansa de rezolvare a acestor cazuri”.

Într-un comun dat publicității, ei doi parlamentari declară că ”sănătatea oamenilor nu trebuie să fie subiect de experiment”: „În realitate, infrastructura sanitară a județului Galați este una care poate suporta tratarea pacienților infectați cu COVID-19. La Galați funcționează nouă spitale, fiecare dotat cu laborator propriu, incluisv un spital specializat pe boli infecțioase. În cele două secții ale acestuia, potrivit datelor oficiale, sunt 144 de paturi, dintre care 10 pentru terapie acută, la care se adaugă alte 10 paturi pentru spitalizarea de zi, plus un laborator de analize. Schema de personal este una net superioară unităților sanitare brăilene, la fel ca întreaga infrastructură. În plus, prezența Facultății de Medicină și Farmacie înseamnă un număr însemnat de rezidenți, dar și potențiali voluntari, capabili să intervină în cazul în care situația devine una critică.

Spitalul Județean de Urgență Brăila a avut în ultimii ani un management defectuos și există serioase rezerve că ar putea face față cazurilor provenite din cele două județe.

De aceea, considerăm că nu este timpul pentru experimente pe seama oamenilor. Ne opunem total ideii ca toate potențialele cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus din Galați și Brăila să fi tratate la Brăila și facem un apel la toate autoritățile locale și județene, indiferent de apartenența lor politică, să nu încerce să transforme această dispută într-o modalitate de a câștiga capital electoral și să dea dovadă de ceea ce oamenii așteaptă de fapt:  responsabilitate, înțelepciune și respect pentru semeni!”.

Amintim că autoritățile brăilene au luat astăzi decizia de a refuza propunerea DSP Galați.