DEPUTATUL MEIROSU: SIMTEAM CA IN APROPIEREA LUI DRAGNEA, IN PSD, TRAIM SINDROMUL STOCKHOLM SI EU AM ALES LIBERTATEA

Deputatul brailean Emilia Meirosu (Pro Romania, fosta PSD) considera ca “in PSD se traieste Sindromul Stockholm” – un sindrom care descrie comportamentul unei victime captive care, in timp, incepe sa isi simpatizeze rapitorul. Meirosu face acest comentariu ca reactie la o informatie publicata de presa centrala, potrivit careia Adrian Tutuianu, vicepresedinte PSD, spune ca PSD e “un partid de maimute” si ca un recent sondaj de opinie arata ca partidul amintit nu va avea nicio sansa la prezidentiale in fata lui Klaus Iohannis, Liviu Dragnea obtinand doar 4% din voturi.
In acest context, deputatul brailean se felicita pentru decizia luata in urma cu cateva luni, de a parasi PSD: “Asa ceva… n-am gandit niciodata! Eu simteam ca acolo, in apropierea lui Dragnea, in PSD, traim Sindromul Stockholm si eu am ales libertatea. Nu mi-a trecut prin minte teoria evolutiei! Oricum ma felicit inca o data! Dovada ca sunt homo sapiens si nu sobolan, tradator, securist si ce au mai strigat in vesnica frustrare! Si va garantez ca oamenii care au sustinut PSD nu sunt maimute, ci oameni care si-au dorit mai binele pentru familie si pentru Romania! Suntem toti Pro Romania! Avem solutia pentru toti cei care va simtiti homo sapiens!

Nu-mi aduc aminte cum a votat dl. presedinte PSD Dambovita cand Braila a pierdut functia de prim-ministru”.