Deputatul Mircea: „30 de primari și 30 de secretari ne dau 15 variante diferite de propuneri legislative pe un subiect. Dați-ne cea mai bună variantă și noi, parlamentarii, o vom susține”

Deputatul Florin Mircea (PSD) declară că toate problemele ridicate de primarii comunelor din județul Brăila într-o recentă întâlnire cu parlamentarii locali sunt chestiuni deja cunoscute de parlamentarii PSD, fiindcă au fost discutate și în diverse alte contexte.

Mircea a afirmat că pe lângă aspectele semnalate de primari privind diverse scăpări legislative sau prevederi legale mult prea restrictive, mai sunt și alte lucruri pe care parlamentarii PSD le au în vedere: „Ceea ce v-am rugat și vă rog în continuare, în primul rând, este să nu lăsăm să se lungească aceste lucruri și în al doilea rând, dvs sunteți cei mai implicați și cunoașteți foarte bine situația.

Aici sunt 30 de primari și 30 de secretari care ne dau vreo 15 variante. Prin Asociația Comunelor – filiala Brăila sau la nivel național dați-ne cea mai bună variantă de propunere de modificare a celor 10-11 lucruri pe care le-am discutat aici. Și atunci noi – și eu cred că și domnul Popa (Alexandru Popa, deputat PNL – n.r.) va fi de acord, și colegii care nu sunt prezenți –  vom semna noi, cu toții, acea propunere legislativă și vom merge cu ea și ne vom lupta pentru ea”.