Deputatul Nistor: Canciu trebuie sa-si schimbe atitudinea, daca vrea sa ramana inspector scolar general. Nu poate sa traiasca de unul singur, ISJ nu-i firma lui

Presedintele PMP Braila, Marioara Nistor, a declarat astazi ca nu intelege de ce inspectorul scolar general al judetului, Catalin Canciu, ignora complet administratia locala si nu se consulta cu primarul municipiului sau cu presedintele Consiliului Judetean nici macar atunci cand este vorba despre decizii ce privesc unitati de invatamant din subordinea acestor autoritati. Marioara Nistor este de parere ca seful ISJ, Catalin Canciu, trebuie sa inteleaga ca nu poate intoarce spatele autoritatilor locale care finanteaza scolile brailene, fiindca Inspectoratul Scolar nu-i firma lui, ca sa ia decizii singur: “Nu este normal sa nu colaboreze, pentru ca are nevoie de Consiliul Judetean si de Primarie. Banii pentru scoli vin de la Primarie, de la Consiliul Judetean si e normal sa stie si consilierii judeteni, dar si consilierii locali, sa cunoasca problemele. Nu stiu de ce domnul inspector general Canciu nu intelege aceste lucruri. Daca vrei sa fii respectat, trebuie sa respecti si tu.
Eu nu m-am implicat deloc in comentarii pe aceasta tema, dar lucrurile vad ca in loc sa se opreasca si sa spuna stop, continua nu stiu pana cand. Probabil ca trebuie ca cineva sa ia o masura si sa stopeze aceasta atitudine a domnului Canciu”.
Intrebata daca prin “luarea unei masuri” se refera la o posibila demitere a sefului ISJ, presedintele PMP a raspuns: ”Nu ma refer la o posibila demitere. Stiu ca au avut un control de la minister, dar trebuie sa-si schimbe atitudinea, daca vrea sa ramana inspector scolar general. Nu poate sa traiasca de unul singur, pentru ca Inspectoratul nu-i societatea lui. Esti pus intr-o functie publica, esti inspectorul general al judetului, trebuie sa fii inspectorul tuturor profesorilor, al tuturor educatorilor”.
Marioara Nistor s-a aratat dezamagita si de atitudinea lui Catalin Canciu fata de parlamentari, precizand ca este primul an in care ea, in calitate de deputat al judetului, nu a fost invitata de ISJ la festivitatile dedicate deschiderii noului an scolar.