Deputatul Niță (PSD): Ministrul Daea întreprinde toate demersurile pentru ca fermierii să primească la timp plățile pentru programele de sprijin în domeniul agricol

Deputatul brăilean Nicu Niță (PSD) anunță vești bune pentru fermieri: au fost efectuate primele plăți către 476 de beneficiari ai programului „Tomata”.

Niță, care este membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, precizează într-o postare pe  o rețea de socializare: „Programul «Tomata» de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022 are alocat un buget de 225 milioane de lei. Programul este împărțit în două cicluri de producție, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri.

Valoarea sprijinului este de 4.000 euro/beneficiar pentru producțiile de tomate valorificate astfel:

*3.000 euro/beneficiar pentru producțiile valorificate în perioada 1 martie – 1 iulie (ciclu I)

*1.000 euro/beneficiar pentru producțiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 martie (ciclul II)

Producția minimă necesară trebuie să fie de 3.000 kg/1.000 mp.

Ministrul PSD al Agriculturii Petre Daea întreprinde toate demersurile pentru a face posibil ca fermierii să primească la timp sau poate chiar si mai devreme decât era prevăzut plățile pentru programele de sprijin în domeniul agricol. Așa cum am promis, sprijinim programele menite să întărească securitatea alimentară a țării, să reducă deficitul comercial, să susțină legumicultorii si să aducă pe masa românilor produse proaspete, curate, de calitate și cu gust”.