Deputatul Niță: Se vor aloca banii promiși pentru continuarea finanțării proiectelor PNDL așa cum s-au alocat și banii promiși anul trecut agricultorilor, pentru despăgubirile pentru secetă?

Deputatul Nicu Niță (PSD) este indignat de faptul că Guvernul Cîțu a oprit finanțarea proiectelor PNDL, punând primarii într-o situație foarte dificilă, dat fiind că investițiile au fost deja demarate și se află în diverse stadii de execuție.

Niță consideră că nu se poate pune bază pe promisiunile premierului că vor fi alocate la rectificarea bugetară fonduri suplimentare pentru continuarea proiectelor PNDL, fiindcă „nu ar fi prima oară când reprezentanții guvernului mint”: „Guvernarea Cîțu este nocivă pentru România – am spus-o înainte de dezbaterea moțiunii de cenzură și o spun și acum, după ce moțiunea a picat și Florin Cîțu este mulțumit că rămâne în continuare la butoane și poate manevra în continuare fondurile publice după bunul plac.

Cîțu și cei care fac parte din tabăra lui sunt mulțumiți; problema este la cei mulți care sunt afectați de deciziile iresponsabile ale acestui guvern și de promisiunile mincinoase ale liberalilor.

Printre cei nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Cîțu sunt primarii (de toate culoarile politice) care au fost anunțați zilele trecute că se oprește finanțarea proiectelor PNDL, ceea ce înseamnă blocarea investițiilor începute în mediul rural, pentru că nu mai sunt bani. Premierul le promite însă pe Facebook primarilor că «toate lucrările de investiții prin PNDL vor fi finanțate de Guvernul României, conform legii” și că vor primi bani după rectificarea bugetară…

«Îi asigur pe toți aleșii locali că toate facturile conforme vor fi achitate și reafirm îndemnul de a lucra, pentru a avea posibilitatea să decontăm cât mai mult», mai spune Florin Cîțu, iar primarii ar trebui să-l creadă pe cuvânt.

Se vor aloca banii promiși pentru continuarea finanțării proiectelor PNDL așa cum s-au alocat și banii promiși anul trecut agricultorilor pentru despăgubirile pentru secetă? Cine mai are încredere în promisiunile acestor guvernanți? Cine mai are curajul să continue lucrările în baza unor promisiuni că se vor primi banii la rectificare? Cine răspunde dacă nu vor fi primiți acei bani și investițiile vor rămâne blocate în diverse stadii până când vor fi găsiți banii necesari pentru finalizarea acestora?”.