Deputatul Niță: Susțin poziția agricultorilor români cu privire la strategia „Farm to Fork”. Agricultura românească poate fi grav afectată de anumite prevederi ale acestei strategii

Parlamentarul brăilean Nicu Niță (PSD), membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, susține demersul fermierilor români care au transmis o scrisoare Parlamentului European, prin care atrag atenția că aprobarea strategiei „Farm to Fork”, în forma ei actuală, „ar condamna România la sărăcie și foamete”. Mai exact, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis o scrisoare deschisă către președintele Parlamentului European și liderii grupurilor parlamentare, prin care solicită să nu fie votate anumite amendamente aduse aceastei strategii, care ar afecta grav agricultorii români.

Nicu Niță, care este el însuși fermier, a comentat pe această temă: „Unele dintre amendamentele respective ar avea ca efect reducerea substanțială a competitivității în agricultura românească, printr-o reducere cu circa 20% a capacității de producție a diferitelor sectoare, iar asta va avea ca și consecințe reducerea veniturilor fermierilor și majorarea prețurilor de consum.

Unul dintre amendamentele care îi îngrijorează cel mai mult pe agricultorii români este cel privind reducerea utilizării pesticidelor și îngrășămintelor și introducerea noilor norme în legislația țării noastre, ceea ce le-ar face obligatorii. La ora actuală, în România, consumul mediu pe unitatea de suprafață la substanțe fitosanitare și la îngrășăminte reprezintă o treime din consumul mediu la nivelul UE. Dacă fermierii români sunt obligați să micșoreze cu 50% utilizarea pesticidelor până în 2030, cum o să-și mai protejeze culturile?

În scrisoarea trimisă de Alianța pentru Agricultură și Cooperare se arată că în România aveam cel mai mic consum îngrășăminte din Uniunea Europeană în 2019 – 48,62 kg /ha. Prin strategia «Farm to Fork» ni se impune să reducem cu 20% cantitatea de îngrășăminte chimice, în mod egal, la nivelul tuturor statelor UE, dar restul continentelor nu fac nimic în acest sens, deși au consumuri cu mult mai mari. Nu mi se pare corect, pentru că în acest fel vor fi afectați foarte mult agricultorii români. Produsele fitosanitare și îngrășămintele chimice nu sunt un moft, acestea sunt absolut necesare, ele protejează plantele de cultură de atacul bolilor și dăunătorilor și le asigură hrana fără a sărăci solul”.

Precizăm că Parlamentul European va vota astăzi, 19 octombrie, contribuția sa la strategia Comisiei Europene „Farm to Fork” („De la fermă la furculiță”).