Deputatul Popa: Am semnat inițiativa legislativă care privește protecția, conservarea, administrarea, exploatarea, procesarea și comercializarea resurselor acvatice vii provenite din habitate naturale

Deputatul brăilean Alexandru Popa (PNL) anunță că la finalul acestei sesiuni parlmentare a semnat inițiativa legislativă care privește  protecția, conservarea, administrarea, exploatarea, procesarea și comercializarea resurselor acvatice vii provenite din habitate naturale.

Popa precizează într-un comunicat dat publicității că a fost aleasă data de 29 iunie – la care se sărbătorește Ziua Dunării -, ca dată de depunere în Parlamentul României a Legii Pescuitului: „Este vital pentru noi, oamenii, să respectăm natura și legile ei, să asigurăm echilibrul dintre habitatele acvatice naturale și activitățile economice de exploatare a acestor habitate de către om. Suntem obligați, ca aleși în Parlamentul României, să elaborăm legi care să protejeze habitatele naturale și fauna, dar în același timp să protejăm și oamenii care trăiesc din exploatarea sustenabilă a acestora.

Legea pe care noi o propunem dorește să readucă în echilibru cele trei elemente primordiale: habitatele acvatice, resursele acvatice și pescarii.

Această lege va readuce echilibrul ȋn: *refacerea habitatelor acvatice; *reglementarea pescuitului; *trasabilitatea peștelui și a produselor din pește; *dezvoltarea comunităților tradiționale de pescari; *transparența decizională; *dezvoltarea de infrastructură verde; *program multianual de repopulări și populări de susținere și pentru prima dată în istorie alocarea unui procent de 35% din încasări; *înființarea primei stațiuni de conservare și cercetare pentru sturioni din regiune; *pedepsirea aspră a braconajului; *digitalizarea pescăriei; *programe de conservare și refacere a populațiilor sălbatice de pești.

Îi felicit pe colegii Alexandru Kocsis și Bogdan Bola pentru toate eforturile depuse pentru a iniția această lege atât de necesară”.