Deputatul Popa anunță că ANL finanțează construirea unui număr de 80 de apartamente pentru tineri în municipiul Brăila: „Am susținut cu toată convingerea alocarea de fonduri pentru acest proiect”

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a participat ieri, alături de directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), Gabriel Ionuț Stanciu, la semnarea contractului pentru finanțarea construirii unui număr de 80 de apartamente pentru tineri în municipiul Brăila.

Popa afirmă într-un comunicat dat publicității că „ANL a demarat procedura simplificată având ca scop atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiție care înseamnă realizarea a 80 de apartamente cu regim de înălțime P+2E+M în cartierul Lacu Dulce, strada Dorului-Cazasului.
Finanțarea lucrărilor se va asigura de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și din alte surse legal constituite.
Am susținut cu toată convingerea alocarea de fonduri pentru construcția de noi apartamente pentru tineri la Brăila și îi mulțumesc cu această ocazie domnului director Stanciu pentru deschiderea de care a dat dovadă. Îmi doresc ca acesta să fie unul dintre modurile în care noi toți, cei care putem face lobby pentru Brăila, să încurajăm tinerii să rămână în Brăila sau să se întoarcă aici, după ce-și termină studiile”.