Deputatul Popa anunță că s-a primit aprobarea pentru construirea unei săli de sport în Ulmu: „Este prima sală de sport construită după 1989 în această comună”
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, anunță că la finele săptămânii trecute a fost aprobată prin Ordin de ministru investiția „Construire sală de educație fizică școlară str. 1 Decembrie 1918, în satul Ulmu”.
Popa afirmă întrun comunicat dat publicității: „Este prima sală de sport construită după 1989 în această comună și mă bucur că în curând copiii din localitate vor putea desfășura activități sportive într-un spațiu adecvat.
Sunt unul dintre cei care consideră că este important să sprijinim sportul și de aceea îi mulțumesc domnului primar Vasile Bănică pentru implicarea în acest proiect.
Nu putem să rezolvăm rapid problema bazelor sportive în întreg județul Brăila, dar în ceea ce ne privește pe noi, liberalii, încercăm să facem câte un pas în această direcție prin proiecte ce privesc construcția unor săli de sport în mediul rural, acolo unde avem primari. Dovadă este faptul că aceasta este a patra sală de sport pentru care s-a primit aprobare în ultimele circa șase luni, în localități brăilene conduse de primari liberali”.