Deputatul Popa, cu referire la cazul pacientului găsit mort lângă gardul Spitalului Județean Brăila: „Iulian Chiriac, ca șef al CJ și al PSD Brăila, este responsabil moral pentru ce s-a întâmplat. Asta se întâmplă când incompetenții se numesc unii pe alții în funcții și se protejează între ei!”

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, consideră că în cazul pacientului care a ieșit din Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila în timpul nopții fără să fi observat nimeni și care a fost găsit decedat câteva ore mai târziu, în afara spitalului, se impune demisia Deliei Râșnoveanu, care este „un manager incompetent”.

Popa afirmă într-un comunicat dat publicității că dincolo de responsabilitatea personalului medical care lucra pe secția unde a fost internat bărbatul și de responsabilitatea Deliei Râșnoveanu (PSD), ca manager, responsabilitatea morală pentru ceea ce s-a întâmplat îi aparține președintelui Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac (PSD), care a protejat-o pe aceasta, în ciuda problemelor care au apărut periodic la Spitalul Județean: „Cazul bărbatului internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila care a fost găsit mort în afara spitalului, ce a indignat opinia publică din întreaga țară, ne arată imaginea reală a serviciilor medicale de care au parte bolnavii internați în acest spital. Este o imagine a incompetenței, nepăsării și neglijenței profesionale crase, a modului inuman în care o parte a personalului medical tratează bolnavii. Și din păcate nu e prima relatare de acest gen de care auzim. Rețelele de socializare sunt pline de comentarii ale unor oameni care fie au fost internați acolo, fie au avut rude internate și care au descris an după an același probleme.

A interesat pe cineva din conducerea spitalului sau din conducerea Consiliului Județean Brăila să verifice acele lucruri? Nu, a fost mai ușor să se ignore semnalele unor oameni, pe motiv că dacă nu există reclamații scrise, nu contează. Președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, nu a vrut să vadă și să audă nimic de rău legat de spital: de câte ori consilierii județeni PNL i-au semnalat astfel de probleme i-a acuzat că „politizează” lucrurile, că „fac gargară politică”.

Liberalii politizau lucrurile când vorbeau despre problemele de la Spitalul Județean, nu PSD, care refuza să vadă aceste probleme, ca s-o  protejeze pe managerul Delia Râșnoveanu!

Politicul, adică PSD, a fost cel care a pus-o în funcție și a ținut-o acolo ani la rând pe Delia Râșnoveanu (un manager incompetent, care avea o singură calitate, aceea de membru PSD), spitalul fiind în administrarea Consiliului Județean Brăila, condus de PSD.

PNL, prin reprezentanții săi, a cerut de mai multe ori demisia acesteia, dar PSD i-a ținut spatele, în ciuda nenumăratelor incidente, reclamații și nereguli depistate acolo. Acum, când incidentul cel mai recent de la Spitalul Județean Brăila a apărut în presa centrală, președintele Chiriac și-a dat seama că nu mai poate să o apere și «cutremurat», i-a cerut demisia Deliei Râșnoveanu, dar numai după ce se face ancheta internă și se identifică vinovații.

Managerul Râșnoveanu trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în spitalul pe care-l conduce și să-și dea demisia, asta e clar! Dar la fel de clar că Iulian Chiriac, ca șef al CJ Brăila și șef al PSD Brăila, este responsabil moral pentru ce s-a întâmplat.

Asta se întâmplă când incompetenții se numesc unii pe alții în funcții și se protejează între ei!”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns