Deputatul Popa, despre Cîrligea: Mi se pare jenant să ieși în presă și să spui cât de mulți bani ai cheltuit tu și câte ai făcut tu pentru PNL

Deputatul Alexandru Popa (PNL) consideră că este „jenant” faptul că Florin Cârligea, colegul său de partid, a ținut să spună public că a cheltuit mulți bani pentru a susține partidul, de-a lungul anilor.

Popa a făcut acest comentariu după ce  Cîrligea a afirmat astăzi: „Cred că se știe că o mare parte din fondurile cu care a supraviețuit acest partid au fost din donațiile și din sponsorizările făcute de mine și de firmele mele”.

În acest context, parlamentarul liberal a declarat: „Mi se pare jenant să ieși în presă și să spui cât de mulți bani ai cheltuit tu și câte ai făcut tu pentru PNL. Acest partid nu este un SRL, acest partid e construit din oameni. Dacă Florin Cîrligea n-a înțeles, de 20 de ani, că în partid poți reuși numai prin muncă și prin seriozitate… Aici nu toată lumea este de vânzare, iar în echipa mea nimeni nu-i de vânzare”.