Deputatul Popa, despre noul inspector școlar general al Brăilei, Elena Tudor: Nu a fost capabilă să ia examenul pentru a fi director de școală și ce-au zis, „Dacă nu-i bună pentru asta, înseamnă că-i ascultătoare, hai s-o punem inspector școlar!”
„Colaborarea «apolitică» pe care primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD), și-o dorește cu noul inspector școlar general, Elena Tudor, a început prin aceea că Tudor a acceptat un lucru pe care eu nu l-am acceptat, când ocupam această funcție – să cer diriginților să facă ceva ce nu era treaba lor, ci era treaba celor de la «Braicar»”– este ceea ce spune fostul inspector școlar general al Brăilei, Cătălin Canciu (PNL), actual secretar de stat.
Canciu face referire la faptul că Inspectoratul Școlar le-ar fi cerut profesorilor diriginți să se ocupe de distribuirea către elevi a abonamentelor pentru mijloacele de transport în comun oferite cu titlu gratuit de Municipalitate. Liberalul a comentat că firma „Braicar” „nu este în stare să facă funcțională o aplicație” și din această cauză la Brăila „se circulă la fel ca în anii ’70-’80″, pe bază de bilet care este compostat sau de abonament tipărit: „Distribuim acele tichete copiilor unde? La unicul chioșc «Braicar», din Barieră. Și-au dat seama ca e imposibil să vină 10-20 de mii de elevi să-și ridice acele tichete și au spus să le dăm prin școli. Cum? Să pui la muncă oameni care n-au nicio treabă cu «Braicar». O aplicație ar fi rezolvat problema asta în câteva secunde, dar costă și trebuie să-ți dorești acest lucru. Și acum colaborarea «apolitică» face ca astăzi acele metehne trecute să se reia, adică toată lumea lucrează pentru «Braicar», distribuie abonamente, că altfel «Braicar» ar fi în moarte clinică.
Suntem la Brăila cred că unici în toată Europa: te urci în tramvai și-ți compostezi biletul. La București ai un telefon, ai un card, îl apropii de cititor și ai obținut un bilet cu care să călătorești cu autobuzul, cu tramvaiul. Vorbim de digitalizare…”.
La rândul său, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat că a „e la fel de apolitică acea colaborare între primarul Dragomir și doamna inspector școlar general cum este colaborarea între mine și Cătălin Canciu. Tot apolitică este! Despre ce vorbim? A fost numită de PSD pe principii bine știute, că doamna nu a fost capabilă în liceul din care vine să-și ia examenul pentru a fi director de școală și ce-au zis: «Dacă nu-i bună pentru asta, înseamnă că-i ascultătoare, are altă calitate, hai s-o punem inspector școlar!».
Despre ce discutăm? Dumneaei în 2016 a candidat pe listele ALDE. Nu a fost implicată niciodată politic, dar verificați listele ALDE din 2016. Cum de ești apolitic, când ai făcut politică în 2016?
Așa-i la PSD, când ești ascultător și ești limitat, ești promovat. Ăsta-i principiul după care lucrează dumnealor. Nu vreau s-o jignesc cu nimic pe doamnă”.
Referitor la concursul pentru directori la care a făcut referire președintele PNL Brăila, Canciu a mai spus că „în prima sesiune a concursurilor de directori de anul trecut doamna Tudor a concurat pentru funcția de director la Liceul Teoretic «Nicolae Iorga». Și a câștigat doamna Doroftei”.
Precizăm că în prezent Elena Tudor nu mai este înregimentată politic.