Deputatul Popa, despre PNRR: România poate accesa prima tranșă, în valoare de 3,793 miliarde de euro

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, anunță „startul oficial pentru PNRR”: România poate accesa prima tranșă, în valoare de 3,793 miliarde de euro.

Popa precizează într-un comunicat dat publicității că în cursul săptămânii trecute au fost aprobate în ședința de Guvern două acte esențiale pentru demararea Programului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR): „Este vorba despre memorandumurile prin care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Finanțelor au fost mandate să parafeze Acordul privind contribuția financiară nerambursabilă și Acordul de împrumut dintre Comisia Europeană și România.

Acesta este ultimul pas care trebuia făcut pentru ca țara noastră să poată beneficia de cele 29,2 miliarde de euro din Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru finanțarea reformelor și investițiilor incluse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, este important de menționat că România va beneficia anul acesta, conform acordului, de o prefinanțare de 3,793 miliarde euro, iar în cursul anului 2022 de o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde euro.

În acest moment, după ce au fost încheiate procedurile legale privind atragerea banilor prin PNRR, trebuie demarate de urgență reformele prevăzute în program pentru a putea respecta, astfel, termenele asumate de comun acord cu oficialii europeni, dar și pentru a depăși cât mai rapid șocul cauzat de pandemia Covid-19 asupra economiei românești.

România are acum o șansă uriașă de a se moderniza și de a își dezvolta comunitățile locale astfel încât să putem aduce o schimbare în bine în viața cetățenilor. Cred cu tărie că procesul de recuperare si transformare economică românească va fi unul de succes, dacă vom atinge toate obiectivele prevăzute în PNRR-ul României și dacă vom accesa rapid și integral fondurile alocate! Nu mai avem timp de pierdut, trebuie doar să ne punem pe treabă!”.