Deputatul Popa, despre strategia „Farm to Fork”, care-i îngrijorează pe agricultorii români: PNL susține reducerea consumul de pesticide la un nivel care să însemne 50% din media europeană

Deputatul brăilean Alexandru Popa (PNL) declară că el și colegii săi liberali militează pentru modificarea unor prevederi ale Strategiei „Farm to Fork” – care se dorește a fi un pas important către o agricultură mai ecologică și care urmează să fie votată astăzi în Parlamentul European -, astfel încât să fie sprijinite interesele agricultorilor români.

Declarația parlamentarului liberal vine în contextul în care Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis o scrisoare deschisă către președintele Parlamentului European și liderii grupurilor parlamentare, solicitând să nu fie votate anumite amendamente din această strategie, care, dacă ar fi aprobate, „ar condamna România la sărăcie și foamete”.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a menționat, printre altele, amendamentul privind reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor până în 2030 și reducerea cu 20% a cantității de îngrășăminte chimice la nivelul tuturor statelor UE până în 2030. Reprezentanții agricultorilor români spun că în prezent, în România consumul mediu pe unitatea de suprafață la substanțe fitosanitare reprezintă o treime din consumul mediu la nivelul UE, deci o reducere cu 50% a acestuia ar fi prea mult pentru agricultorii români. Pe de altă parte, fermierii susțin că în România se înregistrează cel mai mic consum îngrășăminte chimice din Uniunea Europeană, deci este incorect să li se impună o reducere cu 20% a acestuia, ca și în cazul agricultorilor din țările în care cantitatea de îngrășăminte chimice folosită este mult mai mare.

În ceea ce-l privește, Alexandru Popa, care este el însuși fermier, ne-a declarat: „Este un subiect important pentru agricultura românească. Eu am discutat cu colegii mei, europarlamentarii Dan Motreanu (PNL) și Siegfried Mureșan (PNL), despre această chestiune și aceștia susțin ideea de a se reduce consumul de pesticide la un nivel care să însemne 50% din media europeană, limită care să fie valabilă pentru toate țările din UE, nu să se meargă pe ideea ca fiecare țară să micșoreze cu 50% consumul  de pesticide înregistrat în țara respectivă.

Consumul de pesticide întregistrat în România nu depășește jumătate din media europeană, deci dacă s-ar adopta amendamentul susținut de europarlamentarii PNL agricultorii români nu ar fi afectați de această prevedere, pentru că ei deja se încadrează în aceste  limite, ba chiar vor fi avantajați, pentru că vor fi competitivi pe piața europeană.

La îngrășăminte mergem pe aceeași idee, să se micșoreze consumul cu 20% din media europeană, iar această limită să fie valabilă pentru toate țările din UE.

La nivel european, tendința este să ne  îndreptăm către agricultura ecologică și către protejarea mediului. Din acest punct de vedere, în general, prevederile strategiei «Farm to Fork», cu anumite amendamente, sunt benefice. Eu vă vorbesc și din punctul de vedere al fermierului: pe o anumită suprafață din terenurile pe care le lucrez am optat pentru agricultură ecologică, ce îmi aduce încasări în urma subvențiilor care sunt cu 200% mai mari. Cam pe 20% din pământul pe care îl lucrez fac agricultură ecologică. Într-adevăr, întâmpin probleme mai mari cu dăunătorii, cu buruienile și cu bolile, dar și produsele pe care le vând au un alt preț decât produsele obișnuite”.