Deputatul Popa, după audierea lui Cățean: Nu este pregătit să devină ministru al Agriculturii. Am simțit nevoia să sancționez printr-un vot „împotrivă” viziunea celor de la USR cu privire la agricultură

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost singurul liberal care a votat „împotrivă” aseară, la audierea lui George Aurelian Cățean – propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale – în cadrul Comisiilor pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Parlamentul României.

Popa a explicat într-un comunicat de presă de ce a votat „împotrivă”, când toți ceilalți liberali s-au abținut: „În Comisiile pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Parlamentul României, George Aurelian Cățean, propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Guvernul Cioloș, a primit negativ.

Colegii mei de la PNL s-au abținut, eu fiind singurul liberal care a votat «împotrivă». În general sunt disciplinat și respect deciziile luate în cadrul grupului parlamentar din care fac parte, dar astăzi am simțit nevoia să sancționez printr-un vot „împotrivă” viziunea celor de la USR care susțin plafonarea subvențiilor în agricultură și trecerea în planul doi a investițiilor în sistemele de irigații, precum și alte măsuri care nu susțin dezvoltarea agriculturii, pe care eu o cunosc de la firul ierbii, fiindcă sunt fermier.

Un alt motiv care m-a determinat să votez «împotrivă» la audierea domnului Cățean a fost acela că astăzi (ieri – n.r.), în Parlamentul European, europarlamentarii USR PLUS în frunte cu domnul Cioloș au votat pentru reducerea cu 50% a consumului de pesticide  la nivelul fiecărei țări din UE până în 2030, în ciuda semnalelor de alarmă trase de reprezentanții agricultorilor români în acest sens și în ciuda faptului că europarlamentarii PNL au propus reducerea consumului de pesticide la un nivel care să însemne 50% din media europeană, limită care să fie valabilă pentru toate țările din UE.

Îmi asum votul «împotrivă» pe care l-am dat astăzi la audierea lui George Aurelian Cățean. Dacă cei de la USR PLUS nominalizau un candidat serios alta era situația, dar nu au făcut acest lucru. Am dat acest vot «împotrivă» cu inima îndoită, pentru că era vorba de un tânăr, dar eu consider că la acest moment domnul Cățean nu este pregătit să devină ministru al Agriculturii. Poate că în viitor lucrurile vor sta altfel, dar deocamdată este pălăria prea mare pentru dânsul”.