Deputatul Popa îi invită pe fermierii brăileni să acceseze fonduri europene pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, îi invită pe agricultorii din județ să acceseze finanțările europene pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole, care le sunt disponibile în baza submăsurii 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Într-un comunicat dat publicității acesta precizează că le stă la dispoziție celor interesați cu informații suplimentare pe tema accesării fondurilor europene, dat fiind că are experiență în acest domeniu: „Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Mai exact, este vorba despre un ajutor care pornește de la 600.000 euro/proiect și ajunge la 1,5 milioane euro/proiect.

Îi invit pe fermierii brăileni interesați să profite de această oportunitate.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici și mijlocii și forme asociative și de 40% pentru alte întreprinderi, iar în cazul investițiilor colective sprijinul poate crește cu 20%.

Nivelul sprijinului financiar variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție, astfel:

-pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/ proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii și de 600.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere. De asemenea, pentru întreprinderi mijlocii se pot accesa fonduri în valoare de 1.200.000 de euro/ proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii sau de 1.000.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere.

-pentru alte întreprinderi și forme asociative valoarea sprijinului este de 1.500.000 de euro/ proiect în cazul investițiilor noi permise și de 1.200.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere.

Printre activitățile eligibile în cadrul submăsurii 4.2 se numără:

-înființarea, extinderea, modernizarea, dotarea unităților de procesare plante proteaginoase, dar și pentru alte produse decât plantele proteaginoase, ca materie primă de bază;

-investiții privind colectarea materiei prime, depozitarea materiei prime sau a produselor finite, marketingul acestora, dar și investiții pentru comercializarea produselor doar ca o componentă secundară a proiectului;

-extinderea și modernizarea rețelelor locale de colectare, recepție, depozitare, condiționare, sortare și capacități de ambalare, comercializare (componentă secundară), precum și îmbunătățirea controlului intern al calității și conformarea cu noile standarde impuse de legislația europeană pentru prelucrarea și comercializarea produselor agro-alimentare;

-producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile, a energiei produse cu ajutorul pompelor de căldură, în cadrul unității în care se desfășoară o activitate finanțată prin submăsura 4.2 exclusiv pentru consumul propriu, doar ca o componentă secundară a proiectului.

Cei interesați pot găsi informații suplimentare pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea «Investiții PNDR».

Cererile de finanțare pot fi depuse în perioada 8 octombrie 2021 – 7 ianuarie 2022.

Fermierii brăileni care sunt interesați să acceseze fonduri europene și au nevoie de sprijin mă pot găsi la cabinetul meu parlamentar în fiecare miercuri, între orele 11-16 și joi, între orele 10 -16, pentru a discuta pe acest subiect. Le voi acorda tot sprijinul, având în vedere experiența pe care o am în accesarea de fonduri europene, ca și fermier. Știu cât de greu este la început, când încerci să obții finanțare europeană pentru un proiect, mai ales că este o procedură foarte stufoasă.

Ca și deputat, am făcut tot ce depinde de mine pentru simplificarea acestei proceduri. Chiar săptămâna viitoare voi depune patru amendamente pentru simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene privind mediul, privind perioada de depunere a cererilor și de asemenea, susțin ideea ca totul să se facă online”.