Deputatul Popa informează că localitatea Grădiștea a primit finanțare prin Programul „Anghel Saligny” pentru înființarea rețelei de canalizare
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, anunță că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat 30.741.887,43 lei pentru înființarea rețelei de canalizare în comuna Grădiștea din județul Brăila.
Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a proiectului este de 34.086.694,86 lei.
„Îl felicit pe primarul comunei, Petre Andrei și pe cei care au lucrat alături de el la acest proiect și mă bucur că s-au asigurat fondurile pentru niște investiții care sunt în beneficiul locuitorilor din Grădiștea”, afirmă Popa într-un comunicat dat publicității.