Deputatul Popa: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a prelungit sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora, până pe 5 iulie 2021

Deputatul PNL de Brăila Alexandru Popa salută implicarea ministrului Nechita Adrian Oros în sensul sprijinirii unei accesări cât mai bune a fondurilor europene de către tinerii fermieri. Mai concret, Popa face referire la faptul că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a prelungit sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora, până la data de 5 iulie 2021.

Într-un comunicat dat publicității, parlamentarul liberal precizează: „PNL ia măsuri concrete pentru a sprijini reîntoarcerea tinerilor din Diaspora. Știm cu toții că în ultimii ani România s-a confruntat, din păcate, cu un exod al tinerilor în afara țării, în lipsa oportunităților din țara noastră care să le ofere garanția unui trai mai bun. Tocmai de aceea, ministrul liberal al agriculturii a căutat să identifice cele mai bune măsuri, astfel încât să facem posibilă reîntoarcerea acestor tineri în țară.

În acest sens, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a prelungit sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 «Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri» dedicată celor din diaspora, până la data de 5 iulie 2021, ora 16:00.

Este important de știut că sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole, care se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția celor interesați pe pagina de internet a AFIR – www.afir.ro – acolo unde poate fi consultat și Ghidul solicitantului necesar accesării acestor fonduri.

Fondurile din cadrul acestui program sunt așadar disponibile, având în vedere că până acum au fost depuse un număr de 172 de proiecte, în valoare de 6,9 milioane euro, din cele 20 de milioane alocate în total. Trebuie reținut, totodată, că finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25% în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși 3 ani (5 ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea contractului.

Salut, pe această cale, implicarea ministrului Oros pentru a determina o mai bună accesare a acestor fonduri atât de importante pentru tinerii fermieri!

Consider că este datoria noastră, a întregii clase politice, să facem tot ceea ce este posibil pentru a le da șanse reale tinerilor ca să-și poată construi un viitor aici, în țara lor, aproape de familii. Tinerii reprezintă o resursă umană extrem de valoroasă pe care nu ne permitem să o irosim, dacă dorim o dezvoltare durabilă a României, iar agricultura să reprezinte o sursă importantă de creștere economică”.