Deputatul Popa (PNL) anunță o finanțare obținută de primarul liberal al comunei Chiscani pe ultima sută de metri a mandatului edilului

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, informează că localitatea Chiscani a obținut recent o finanțare de 5.284.676,62 lei din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru extinderea rețelei de canalizare în satul Chiscani. Contractul a fost deja semnat, iar fondurile au fost alocate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Îl felicit pe primarul Costică Cojea și echipa cu care a lucrat la acest proiect. Deși domnul Cojea nu a reușit să obțină un nou mandat de primar, dovedește că până în ultima zi a actualului mandat, rămâne dedicat binelui comunității din care face parte, făcând tot posibilul să atragă finanțări pentru proiecte care îmbunătățesc traiul locuitorilor din Chiscani. Contractul a fost semnat de el, însă realizarea proiectului va avea loc în mandatul viitorului primar.

În calitate de parlamentar, l-am sprijinit pe colegul meu Costică Cojea în obținerea finanțărilor pentru diverse proiecte și voi continua să fac același lucru pentru următorul primar al comunei, dacă îmi va solicita ajutorul. Dincolo de apartenențele politice, atunci când e vorba de interesele brăilenilor, trebuie să lăsăm orgoliile deoparte și să ne unim forțele în interesul județului pe care îl reprezentăm”, declară Popa într-un comunicat de presă.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns