Deputatul Popa (PNL) consideră că „cele mai multe ramuri sportive din Brăila au murit sau sunt pe moarte; doar cele agreate de PSD înfloresc”
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, acuză faptul că Primăria municipiului și Consiliul Județean Brăila „nu finanțează sportul decât dacă este gestionat de cine vrea PSD”.
Popa afirmă într-un comunicat dat publicității că se uită cu invidie la Galați, „care are echipe în Liga I în patru ramuri sportive, între care fotbal și baschet și care are rezultate bune și la volei, atletism, badminton. Asta e diferența între administrația brăileană, pe de o parte și cea gălățeană, pe de alta. Chiar dacă sunt tot administrații PSD, în alte județe se susține cu adevărat sportul, se susține performanța în mai multe ramuri sportive.
Problema noastră cea mai mare este că municipiul Brăila și județul Brăila sunt conduse de niște oameni care nu iubesc și nu finanțează sportul decât dacă este gestionat de cine vrea PSD. Cele mai multe ramuri sportive din Brăila au murit sau sunt pe moarte; doar cele agreate de PSD înfloresc.
În ceea ce mă privește, am sponsorizat diverse asociații sau cluburi din domeniu pentru organizarea unor competiții sportive la Brăila, pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la competiții sportive din străinătate, am premiat sportivii care au obținut medalii, dar nu pot să fac de unul singur ceea ce este de datoria administrației locale să facă. Banii publici care sunt destinați sportului nu trebuie să fie o afacere marca PSD”.