Deputatul Popa (PNL): Demagogia și populismul de care dau dovadă unii politicieni nu fac decât să șubrezească încrederea românilor în autorități și să îngreuneze traversarea crizei

„În contextul crizei sanitare și economice pe care o traversăm în această perioadă, PNL a guvernat eficient și responsabil, fapt reliefat prin efectele pozitive pe care le-au avut măsurile adoptate asupra economiei românești. Asta nu o spunem doar noi, ci inclusiv agențiile internaționale de rating” – este ceea ce susține deputatul brăilean Alexandru Popa (PNL), în cadrul unei declarații politice intitulate „PNL restabilește încrederea în economia României”.

În documentul amintit liberalul mai precizează: „Agenția Standard&Poor’s a modificat pozitiv perspectiva economiei României de la calificativul «negativ» la «stabil», ceea ce ne arată că facem ce trebuie la guvernare, în ciuda criticilor formulate de parlamentarii din opoziție.

Din păcate, demagogia și populismul de care dau dovadă unii politicieni nu fac decât să șubrezească încrederea românilor în autorități și în instituțiile statului și să îngreuneze traversarea crizei în care ne aflăm. Consider, așadar, că în aceste momente avem nevoie, mai mult ca oricând, să fim responsabili și solidari pentru a ne îndeplini obiectivul comun, acela de a repune economia României pe o traiectorie ascendentă, cu efecte directe asupra bunăstării și nivelului de trai al românilor.

Știu că unele măsuri luate cu scopul de a salva vieți nu s-au bucurat de popularitate în rândul cetățenilor, un rol important avându-l aici declarațiile iresponsabile ale unor lideri politici, dar nu trebuie să ne dăm bătuți în fața unor eventuale costuri electorale, pentru că trebuie să ne preocupe în primul rând soarta românilor și viitorul acestei țări.

Este timpul ca România să revină la normalitate, iar angajamentul nostru, al liberalilor, este de a face tot ceea ce ne stă în putință pentru a împlini acest deziderat.

Promisiunea PNL este că nu vom irosi fondurile publice în cheltuieli nesustenabile, așa cum făceau guvernele PSD, ci le vom direcționa către acele investiții care pot aduce plus valoare economiei românești. Sunt convins că programul de investiții și relansare economică «Reclădim România», lansat de PNL anul trecut, va asigura premisele implementării acestei viziuni sănătoase de guvernare în interesul cetățenilor.

Bătălia cu pandemia și criza economică sunt în plină desfășurare, iar noi trebuie să avem încredere că vom ieși învingători!”.