Deputatul Popa (PNL), după o deplasare în Egipt, la Conferința Mondială a Tinerilor Parlamentari: „Sunt oameni care consideră că acesta este un gen de turism mascat pe bani publici și de aceea vreau să precizez că toate cheltuielile legate de această deplasare le-am suportat din propriul buzunar”

Deputatul brăilean Alexandru Popa (PNL) a participat în perioada 15-16 iunie la cea de-a opta ediție a Conferinței Mondiale a Tinerilor Parlamentari, organizată de Uniunea Interparlamentară (UIP), manifestare care s-a desfășurat la Sharm el-Sheikh, în Egipt.

Într-o postare făcută pe o rețea de socializare Popa precizează că  deplasarea a făcut-o pe banii său, nu pe bani publici: „Din delegația care a reprezentat la această manifestare Parlamentul României au făcut parte doamna deputat Ileana Cristina Dumitrache, vicepreședintele Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, domnului deputat Bogdan Gruia Ivan, vicepreședintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor, iar eu am participat ca reprezentant al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.

Au fost două întâlniri în care s-a discutat despre diverse aspecte ale încălzirii globale și în plus, eu am participat și la o întâlnire cu importatorii de cereale din România, la care s-a vorbit despre modul în care afectează războiul din Ucraina piața de cereale și de asemenea, despre evoluția prețurilor în acest domeniu.

Știu că atunci când este vorba despre deplasările parlamentarilor în străinătate, sunt oameni care consideră că acesta este un gen de turism mascat pe bani publici și de aceea vreau să precizez că toate cheltuielile legate de această deplasare le-am suportat din propriul buzunar. Nu că aceste cheltuieli nu ar fi fost plătite de Parlament, ci am solicitat să le plătesc din banii mei, ca să nu existe niciun fel de discuții”.