Deputatul Popa (PNL): Întregul aparat al CJ Brăila s-a transformat într-o sinecură de partid. Peste 70% din angajații CJ și ai instituțiilor subordonate sunt membri de partid

„Marea problemă a Consiliului Județean este faptul că avem un aparat foarte stufos la momentul acesta, bine plătit, iar întregul aparat al CJ s-a transformat într-o sinecură de partid. Peste 70% din angajații CJ și ai instituțiilor subordonate CJ sunt membri de partid” – este ceea ce spune președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.

Liderul liberal a făcut aceste declarații ieri, în cadrul unei conferințe de presă în care a acuzat modul în care a fost conceput bugetul județului pe anul 2022 de către președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD).

Popa a spus că liberalii nu sunt de acord ca cea mai mare parte a bugetului să fie cheltuieli cu personalul și cheltuieli de întreținere și de aceea consilierii județeni PNL s-au abținut când s-a votat acest buget: „Nu este posibil ca 65% din buget să meargă către cheltuielile cu personalul și cheltuieli de întreținere și doar 35% către investiții. Iar acești 35% care merg spre investiții sunt doar pe hârtie. Dacă vom fi atenți, și în anii din urmă am avut aceeași problemă, 35% au fost alocați la începutul anului, dar nu vor fi cheltuiți decât poate 50% din 35%.

Investițiile sunt pe ultimul plan în concepția domnului președinte al CJ. Colegii mei au luat hotărârea, alături de mine, să acționăm vizavi de bugetul de anul acesta pentru că niciun amendament de-al nostru nu a fost luat în considerare de domnul președinte.

Dumnealui a invitat colegii mei la o discuție mai mult ca să facă mișto de noi și de brăileni. Nu a luat nimic în considerare. Dumnealui susține în continuare că avem «proiecte futuriste». Dacă pentru dumnealui un parc industrial, ceea ce susținem noi de când a venit dumnealui președinte al CJ, de 6 ani, este un proiect futurist, să-mi fie cu iertare, că dumnealui nu înțelege nimic.

Dar mari pretenții nu am de la domnul Chiriac, am observat că nu poate pricepe modul în care se poate dezvolta un județ. Dumnealui vede dezvoltarea unui județ în asfaltarea unei străzi și plantarea a două panseluțe”.

La rândul său, consilierul județean liberal Alexandru Bucălău a comentat: „Anul acesta pot să spun că este un buget al cheltuirii banului public, nu al investițiilor. Undeva la 65%  din banii din bugetul CJ la Brăila se duc pe cheltuieli, iar la Bihor, spre exemplu, 65% se duc pe investiții”.