Deși Cîrligea i-ar cânta din toată inima prohodul politic liberalului Popa, mâine, de voie, de nevoie, trebuie să meargă să aprindă o lumânare la sediul PSD

„AUR Brăila! Mergem până la capăt!” – este ceea ce spune omul de afaceri Florin Cîrligea în această seară pe o rețea de socializare, după ce aseară, în ședința Biroului Județean, a spus că el, unul, a ajuns la capăt de drum cu AUR și și-a luat rămas bun de la colegi, dând mâna „pentru ultima oară” cu ei în acel cadru.

Tot aseară, puțin mai târziu, Cîrligea a declarat pentru MD Press că nu putem pune bază în ce a zis în ședință, fiindcă a vrut să verifice cât de repede ajung cuvintele lui, prin telefonul fără fir, până la ziariști și care dintre aceștia pune primul mâna pe telefon și-l sună.

Și dacă tot am fost prima care l-a sunat, l-am întrebat dacă își dă sau nu demisia din AUR. După cum v-am informat, primul răspuns al lui Cîrligea fost că nu, al doilea răspuns a fost că nu comentează și al treilea a fost „Nu pot să zic nici că da, nici că ba, nici că nu știu ce. Depinde de ce se mai întâmplă în continuarea «programului artistic»”. Totul, în decurs de circa 4 minute.

În seara asta Cîrligea zice/scrie că este dispus să meargă mai departe, iar mâine seară vom vedea dacă este dispus să meargă atât de departe, încât să ajungă în fața sediului PSD Brăila cu o întreagă procesiune de înmormântare a democrației, formată de cel puțin 200 de membri AUR (cât a comandat șeful ăl mare, George Simion).

În caz că nu știți, Simion a cerut organizațiilor județene AUR ca miercuri, 7 februarie, la ora 18:00, echipe formate din cel puțin 200 de persoane să meargă în fața sediilor județene ale PSD și să aprindă lumânări „pentru democrația moartă din România”.

Din ce am aflat prin telefonul fără fir, care, după cum s-a dovedit, funcționează impecabil – și nu e prima oară când funcționează așa, că altfel am folosi alt telefon -, pentru Cîrligea treaba asta cu procesiunea funerară de la sediul PSD pică cam prost (cacofonia nu e întâmplătoare).

De ce? Fiindcă el nu vrea să-și strice relația cu PSD-ul local pentru o amărâtă de democrație care, oricum, a fost omorâtă cu mai mult timp în urmă, deci e nedrept să condamni PSD-ul actual pentru o crimă asupra unui cadavru. Mai mult decât profanare de cadavre n-ai cum să-i pui în cîrcă PSD-ului, pe bune… Și dacă era deja moartă, democrația oricum n-a simțit nimic, deci nu se pune…

Treaba e că Florin Cîrligea ar prefera să nu se prezinte la sediul PSD în văzul lumii și în plus, însoțit de ditamai alaiul, așa că aseară a întors-o din condei în ședința AUR: a zis că dacă tot acuzăm PSD că a omorât democrația, de ce să nu tragem la răspundere și complicele PSD-ului, PNL-ul?

Nu e un secret că Florin Cîrligea (fost membru PNL) îi tot cântă prohodul politic lui Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, din ziua în care acesta a fost ales în funcție, dar până acum cel dintâi n-a avut parte de bucuria de a-l vedea pe cel de-al doilea dispărut fără urmă (din partid). O fi având liderul AUR multe, dar un lucru nu are: n-are gura aurită.

În aceste condiții, în care nimic nu-i poate face o mai mare plăcere decât să se ducă la sediul PNL și să aprindă o lumânare, Cîrligea a spus în ședința de ieri că el se oferă să ia câțiva colegi din AUR și să meargă la liberali, să vadă dacă pot pune acolo de-o înmormântare, iar restul colegilor de la AUR să ia lumânări cu miros de trandafiri și să meargă la sediul PSD.

Asta cu lumânările cu miros de trandafiri e de la noi, nu e de la Cîrligea citire… 😊Am zis să mai înseninăm atmosfera, că e prea morbidă.

Treaba e că Florin Cîrligea nu-și permite să nu respecte comanda de la centru, să nu apară în fața sediului PSD cu ditamai gașca de membri AUR, fiindcă în câteva luni, de când e în acest partid, a reușit deja să-și facă în interior o mulțime de dușmani care-l pândesc la cotitură și care de-abia așteaptă să aibă un motiv ca să-l reclame din nou la centru.

Vom trăi și vom vedea ce se va întâmpla mâine în fața sediului PSD – ce AURit apare și cu ce fel de lumânare.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns