Din 20 aprilie, dupa 8 luni de asteptare, elevii braileni vor primi la scoala si corn, pe langa lapte

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Presedintele CJ Braila, Viorel Mortu, anunta ca incepand din 20 aprilie, circa 32.000 de elevi din judet vor putea beneficia, in sfarsit, de cornul zilnic, promis prin programul guvernamental “Lapte-corn”. Dupa circa  8 luni de la inceputul anului scolar, in care copiii au primit doar lapte, s-au incheiat contestatiile si disputele intre firmele participante la licitatia pe componenta corn, astfel incat s-a dat o decizie definitiva in privinta castigatorului.

Consiliul Judetean Braila a lansat procedura anuala privind achizitia pachetului lapte-corn la inceputul lunii iulie 2014, iar in luna august 2014 a fost programata deschiderea ofertelor. Daca pe componenta lapte a fost o singura societate inscrisa la licitatie si lucrurile au mers fara probleme, la produsul corn s-au inscris trei firme, iar procedura s-a blocat din cauza contestatiilor. Castigatorul initial a fost “Management Objectives” Bucuresti, avand asociata firma „Vel Pitar” Ramnicu Valcea si subcontractant SC „Velrom” Targoviste, iar in final, dupa luni de zile de contestatii, rezultatul a ramas acelasi.

“Incepand din data de 20 aprilie, toti elevii indreptatiti vor primi cornul de care n-au avut parte din septembrie pana acum. In sfarsit, s-a adjudecat licitatia. Nu am nicio bucurie ca spun asta, am doar mahnirea ca de 8 luni, 32.000 de copii nu au primit zilnic acel corn. Deci in urmatoarele 45 de zile, elevii vor primi acest meniu la ora 11 in toate scolile din Braila. Firma care a castigat initial a ramas castigatoare definitiv, dupa contestari, recontestari, discutii – este vorba despre <<Management Objectives>>.

Peste cateva zile declansam licitatia pentru viitorul an scolar, astfel incat sa fie timp suficient de contestatii si sa nu mai patim necazul acesta de a avea luni de zile, trei sferturi din anul scolar, fara corn”, ne-a declarat Viorel Mortu.