Din ianuarie 2023 treaba devine serioasă în județul Brăila: nu arunci gunoiul potrivit în pubela potrivită, operatorul unic de salubritate nu-ți ridică gunoiul de la poartă! În plus, nu mai scapă nimeni de plata taxei de salubritate

Din 1 ianuarie 2023, odată ce va începe să funcționeze operatorul unic de salubritate (în speță, firma RER) pe raza județului Brăila, taxa de salubritate va fi plătită la administrația locală, ca orice alte taxe și impozite locale, iar asta înseamnă că va fi achitată de toți cei care au domiciliul în județul nostru. După cum ne-a informat vicepreședintele CJ Brăila, Ionel Epureanu, nu va fi vorba despre o taxă cu valoare unică la nivel de județ, ci vor fi taxe diferite, stabilite în funcție de mai multe criterii, unul dintre acestea fiind frecvența cu care se ridică gunoiul în localitatea respectivă.

În ceea ce privește taxa de salubritate  pe care o vor plăti brăilenii din municipiu,  din ce ne-a spus viceprimarul Doinița Ciocan, suma aferentă anului 2023 nu va fi cu mult mai mare decât suma care s-a plătit în acest an.

Deocamdată, din afirmațiile lui Epureanu, încă nu s-a calculat valoarea taxei pe care o va plăti fiecare localitate în parte, însă până la finele anului ar trebui ca aceste taxe să fie aprobate. Valoarea taxei de salubritate pentru fiecare localitate în parte va fi aprobată de Consiliul local.

Reprezentanții CJ Brăila care s-au ocupat în ultimii ani de implementarea proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Brăila” (SMID) , realizat cu fonduri europene, spun că cel mai dificil va fi de acum înainte să fie convinsă populația să colecteze selectiv deșeurile.

Managerul de proiect, Gheorghe Popa, declara că degeaba s-au construit stațiile de sortare și de tratare, dacă cetățenii nu vor învăța să separe gunoiul și să arunce diversele tipuri de deșeuri în pubelele special destinate acestora, astfel încât să nu ajungă gunoiul menajer, de exemplu, pe banda de sortare, alături de cartoane și materialele plastice.

În contextul în care până acum brăilenii din mediul rural nu au avut experiența colectării selective și mulți dintre aceștia s-au obișnuit de-o viață să arunce gunoiul la marginea localității, pe unde apucă, am întrebat reprezentanții CJ dacă se așteaptă să fie mai dificile lucrurile în mediul rural sau în mediul urban.

Și Gheorghe Popa, și vicepreședintele Epureanu se așteaptă ca în mediul urban să fie mai dificil – mai exact, în zona de blocuri -, pentru că, spun ei, în mediul rural oamenii vor arunca gunoiul în pubele, dacă tot le vor avea la dispoziție în fața casei și se vor obișnui să separe deșeurile, pentru că altfel mașina de salubritate nu le va ridica gunoiul.

„Probleme sunt în mediul urban la blocuri. La case lumea e mai conștiincioasă; la blocuri nu se știe cine aruncă și cum aruncă”, a spus Popa.

„În mediul rural, în situația în care toți vor plăti taxa de salubritate, cu siguranță își vor scoate deșeurile. S-ar putea să scoată și ce n-ar trebui să scoată… În cazul în care operatorul constată că gunoiul nu este conform containerului respectiv, evident că nu va fi ridicat și nu știu dacă-i convine să stea cu deșeurile la poartă. Va fi o inspecție vizuală a containerului respectiv.

Nu există sancțiuni pentru cei care nu colectează selectiv.

Noi sperăm să nu mai avem depozite de gunoi necontrolate pe raza localităților și fiecare să înțeleagă că trebuie să colecteze deșeurile selectiv. O să avem campanii de conștientizare în școli, în piețe; inclusiv acum, când se predau pubelele, reprezentanții RER sunt însoțiți de un delegat al primăriei care are misiunea să discute cu cetățenii și să le explice modalitatea în care va fi colectat gunoiul în viitor. Sperăm că vor înțelege”.

Amintim că Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din județul Brăila împarte județul în trei zone de colectare a deșeurilor, astfel:

*Zona 1 – Muchea, care cuprinde municipiul Brăila și comunele Cazasu, Chiscani, Frecăței, Gemenele, Mărașu, Măxineni, Romanu, Salcia Tudor, Scorțaru Nou, Siliștea, Tichilești, Tudor Vladimirescu și Vădeni. Aceste localități vor fi deservite de Stație de Sortare și Tratare Mecano-Biologică de la Vădeni și de Depozitul Ecologic de la Muchea.

*Zona 2 – Ianca, care cuprinde orașele Ianca și Făurei și comunele Bordei Verde, Cireșu, Galbenu, Grădiștea, Gropeni, Jirlău, Mircea Vodă, Movila Miresii, Racoviță, Rîmnicelu, Surdila Gaiseanca, Surdila Greci, Șuțești, Traian, Ulmu, Unirea, Vișani. Acestea vor fi deservite de Stația de Sortare și de Depozitul Ecologic de la Ianca.

*Zona 3 – Însurăței, care cuprinde orașul Însurăței și comunele Bărăganul, Berteștii de Jos, Ciocile, Dudești, Roșiori, Stăncuța, Tufești, Victoria, Viziru, Zăvoaia. Acestea vor fi deservite de Stația de Transfer Însurăței.