Directorii scolilor brailene care sunt nemultumiti de calificativul pe care l-au obtinut la evaluare pot depune contestatie astazi si maine

Directorii unitatilor de invatamant brailene care sunt nemultumiti de calificativul pe care l-au obtinut la evaluarea facuta de catre Inspectoratul Scolar Judetean pot depune contestatii astazi si maine. Conducerea ISJ Braila a fost obligata sa modifice calendarul stabilit initial pentru evaluarea directorilor, pentru ca nu a respectat termenele stabilite chiar de catre Inspectorat, ceea ce a pus pe jar mai multi directori de scoli. Mai exact, nemultumirea a venit a urmare a faptului ca actuala conducere a ISJ Braila nu a respectat calendarul in ceea ce priveste procedura de evaluare a directorilor unitatilor de invatamant, potrivit caruia pana pe data de 30 august, fiecare director trebuia sa primeasca documentul prin care era informat in scris asupra calificativul obtinut, iar in zilele de 31 august si 1 septembrie, cei nemultumiti de calificativ puteau depune contestatii.
In timp ce unii dintre directori au fost anuntati din timp care au fost calificativul lor, alti zeci de directori ai scolilor brailene – dintre care unii au fost schimbati din functie – nu au primit aceste documente si pe masura ce se apropia finele lunii august, acestia erau mai ingrijorati in legatura cu faptul ca nu vor avea cand sa conteste calificativul, in caz ca ar fi dorit acest lucru, dat fiind ca se depasea termenul stabilit de ISJ pentru contestatii.
Directorii respectivi si-au primit abia in ultimele zile calificativele si ISJ Braila a emis o nota prin care a anuntat ca persoanele care vor sa depuna contestatie, o pot face in zilele de 7 si 8 septembrie.