Directorul ANIF Brăila, Vasile Turcitu: „Am 40 de ani de activitate în domeniu și n-am văzut așa secetă ca în 2022”

„Anul 2022 a fost unul extraordinar de greu, nu ne-am mai întâlnit cu așa ceva și pot să spun că am 40 de ani de activitate – așa secetă n-am văzut ca în anul trecut. În sol, de la 20 de centimetri încolo nu este apă. Primii 20 de centimetri sunt cei alimentați de precipitații și puțină zăpadă” – este ceea ce spune Vasile Turcitu, directorul sucursalei brăilene a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

„La nivel de județ putem să irigăm circa 300.000 ha. Noi suntem obligați să ducem apă până la stațiile de pompare sau la motopompă; de acolo apa este gratis”, a completat Turcitu. Acesta a mai precizat că ANIF Brăila are în jur de 700 de contracte anual, în condițiile în care la nivelul județului au fost înregistrate circa 140 organizații ale utilizatorilor de apă, din care sunt funcționale doar 120.

Directorul ANIF a mai afirmat că, spre exemplu, în zona Maraloiu-Ibrianu fermierii nu au avut apă pentru irigații până acum, dar anul acesta au fost interesați să încheie contracte cu ANIF pentru 500 de ha, pentru a-și iriga  măcar o parte din terenuri.

Potrivit lui Turcitu în ultimii ani s-au făcut o serie de investiții în insfrastructura de îmbunătățiri funciare și s-a început reabilitarea unor stații de pompare, pentru asigurarea unor servicii cât mai bune în ceea ce privește irigațiile.