DIRECTORUL ECONOMIC AVRAM IL CONTRAZICE PE DIRECTORUL GENERAL MANGIUREA, PE TEMA RECUPERARII PAGUBEI CONSTATATE DE CURTEA DE CONTURI LA CUP DUNAREA

Directorul economic al CUP Dunarea, Ionel Avram, il contrazice pe directorul general al companiei, Silviu Mangiurea, in legatura cu modul in care se va face recuperarea pagubei de circa 160 milioane lei vechi, constatate de Curtea de Conturi la aceasta companie.

In urma cu cateva zile, Mangiurea declarase pentru MD Press ca suma respectiva este destul de mare si ca daca ar fi fost recuperata doar de la cele cateva persoane care erau vinovate, angajatii respectivi ar fi avut de platit foarte mult. Potrivit lui Mangiurea, in aceste conditii, din solidaritate, cei circa 70 de angajati ai Serviciului comercial au decis sa achite cu totii paguba, ei asumandu-si de buna voie si nesiliti de nimeni plata unei sume de cateva sute de lei de persoana. Mai mult, directorul general ne-a declarat ca in aceste conditii, se renunta la realizarea cercetarii interne ce avea ca scop identificarea persoanelor care se fac vinovate de paguba respectiva, fiindca atat timp cat se strang toti banii, problema este rezolvata.

Ionel Avram ne-a spus insa astazi ca lucrurile nu stau chiar asa. Mai exact, potrivit lui Avram, nu se pune problema sa plateasca altii pentru cei care se fac vinovati de paguba respectiva si nu se pune problema nici sa se renunte la cercetarea interna ce are ca scop identificarea vinovatilor.

Directorul economic ne-a declarat ca aceasta cercetare se face, ca se vor gasi persoanele vinovate si acelea vor fi puse la plata, nu altele. De asemenea, Avram a precizat ca nu i-a obligat nimeni pe angajatii respectivi sa semneze acele angajamente de plata si ca dovada, unii nici nu au semnat astfel de documente. El a dat asigurari ca se va uza doar de angajamentele care apartin persoanelor care vor fi gasite vinovate. Ionel Avram a mai spus ca pana la ora actuala nimeni nu a platit niciun leu, fiindca se asteapta sa se identifice clar angajatii care nu si-au indeplinit atributiile de serviciu si au pagubit compania.

Directorul CUP ne-a explicat si de unde a pornit aceasta chestiune: “Curtea de Conturi a constatat producerea unor prejudicii ca urmare a faptului ca s-a mers in instanta cu niste utilizatori casnici, pentru obligarea lor la plata pentru niste debite si instanta  a respins aceste actiuni, pe motiv ca acei abonati nu aveau contracte. Potrivit fisei postului, de intocmirea acestor contracte si semnarea lor trebuia sa raspunda functionarul economic in cartoteca caruia se afla acel abonat, respectiv casierul incasator care trebuia sa mearga pe teren si sa aduca contractul semnat. Si aceste persoane nu si-au facut datoria, nu si-au indeplinit atributiile din fisa postului si in aceste conditii, societatea s-a inregistrat cu un prejudiciu.

Prima forma de recuperare a prejudiciului este angajamentul de plata, care este o forma liber consimtita, nu a fost nimeni obligat sa semneze acel angajament de plata. A doua forma este ca se face o cercetare prealabila, se stabilesc persoanele vinovate, se merge in instanta cu ele si se cere obligarea lor la plata, instanta emite de sentinta de obligare a lor, care echivaleaza cu o sentinta de impunere si acea decizie de impunere este investita cu titlu executoriu”.

Avram a mai precizat ca aceste debite sunt dinainte de perioada in care el si Silviu Mangiurea au venit la conducerea CUP Dunarea.

Pe de alta parte, Ionel Avram ne-a mai declarat ca in ultima vreme, conducerea CUP Dunarea a constat ca “mai multe persoane au prejudiciat imaginea companiei” si ca atare, “am vorbit cu niste avocati pentru raspundere delictuala si ii voi chema in instanta pe cei in cauza, pentru daune interese”.