Directorul LPS Brăila, Dan Gheorghiță, al cărui management a fost criticat de directorul CSM Brăila: „Nu cred că doamna Necoară poate să evalueze managementul unei unități de învățământ. Oricum, deciziile nu le iau singur; există un Consiliu de Administrație”

Directorul Liceului cu Program Sportiv (LPS) Brăila, Dan Gheorghiță, consideră că directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Brăila, Anamaria Necoară, nu are competența necesară pentru a evalua managementul pe care-l face el la LPS.

Gheorghiță a făcut acest comentariu după ce Necoară a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu crede că directorul LPS poate fi acuzat de rea-voință atunci când ia decizia de a închide bazinul de înot acoperit pe timpul vacanței, ci acesta modul în care face el managementul unității amintite, încercând să facă economie la utilități. Necoară a comentat însă că tipul de management pe care-l face Gheorghiță afectează înotătorii de la CSM, care se antrezează în bazinul de la LPS, iar pe perioada în care acesta este închis sunt obligați să se pregătească în bazinul unui club SPA, care nu îndeplinește cerințele competiționale.

Necoară a precizat că în această săptămână, în care este închis bazinul de la LSP, Denis Ghionu, sportiv al CSM, se antrenează în condiții improprii pentru Campionatul Național de juniori care va avea loc în circa 2 săptămâni.

Directorul Gheorghiță a declarat pe această temă: „Cred că trebuie să ia în calcul doamna directoare și managementul financiar – e o componentă a managementului general și nu cred că dânsa poate să evalueze managementul unei unități de învățământ, având în vedere că facem parte din ministere diferite.

Și vă spun și altceva: eu nu sunt pe moșia mea aici, nu iau eu de unul singur decizia, e un Consiliu de Administrație care ia decizia, iar eu când i-am transmis antrenorului Cătălin Nistor (antrenor de înot de la CSM Brăila – n.r.) că pe perioada vacanței și personalul de îngrijire e în concediu, și profesorii sunt în concediu și când el a adus la cunoștință conducerii CSM că bazinul acoperit este închis, doamna directoare putea să spună: „Măi, avem doi copii care participă la naționale. Hai să găsim o variantă ca să se antreneze!”.

Dacă bazinul acoperit nu se deschidea din n motive, copiii nu se antrenau undeva? Copiii n-au avut performanțe și când se antrenau la RaAy?

Și eu sunt profesor de educație fizică, și eu știu ce înseamnă un sportiv, dar nu se pune problema că «mă las greu înduplecat». Cum aș putea eu să-i spun unui copil «Nu intra»? Nu s-a pus niciodată problema să nu intre în bazinul descoperit după ce program au vrut ei.

Eu cred că ar trebui să existe o colaborare între LSP și CSM, dar… Eu am vorbit cu doamna directoare în felul următor: «Haideți să vedem împreună, voi sunteți Club Sportiv Municipal, aparțineți de Ministerul Sportului, noi suntem Liceu cu Program Sportiv, aparținem de Ministerul Învățământului. Haide ca împreună să mergem la Ministerul Sportului și să vedem dacă există posibilitatea legală să încheiem un parteneriat corect, să ne asigurăm gratuitate unii altora!».

Sportivii lor, prin Hotărâre de Guvern, au acces nelimitat în bazinul acoperit al LPS. Dar hai să vedem dacă există o posibilitate legală să avem și noi, cu atleții de la LPS, acces gratuit în sala lor de atletism!

În momentul în care a auzit vineri, pe 20 octombrie, că noi pe perioada vacanței avem închis bazinul acoperit, atunci i-a anunțat și ea pe antrenorii noștri de la atletism că să intre în sală până la ora 18, nu cum a declarat ea, că intră de la ora 18. Mi-au spus antrenorii mei: «Ne-a zis doamna Necoară să intrăm până în ora 18, deoarece se fac economii la utilități».

În momentul în care comunicăm numai prin adrese oficiale, nu mi se pare ok…

Când nu-mi îndrept eu privirea către sportivi, atunci când sportivii de la secțiile de caiac canoe sau alte secții ale CSM-ului sunt scolarizați la LPS pe secția de înot? Sau când boxerii care sunt legitimați la CSM fac antrenamente în sala de box la noi?”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns