Disperare: 2500 de însoțitori ai persoanelor cu handicap grav din municipiul Brăila au primit în această lună doar o parte din indemnizația la care aveau dreptul și nu se știe când vor primi restul banilor
Probleme mari pe final de an pentru un număr de 2.574 de însoțitori ai persoanelor cu handicap grav din municipiul Brăila, care în această lună au primit mai puțin de jumătate din indemnizația la care au dreptul prin lege. Ei au constatat cu stupoare că în loc de 2.079 de lei, au primit doar 816 lei și în plus, nimeni nu știe să le spună când li se vor da și restul banilor.
Explicațiile pe care le-au primit de la Direcția de Asistență Socială (DAS) Brăila nu-i ajută cu nimic, ba chiar unii dintre beneficiarii acestui tip de indemnizații spun indignați că autoritățile locale aruncă mâța moartă în curtea Guvernului și se spală pe mâini.
Mai concret, ceea ce li s-a spus acestor oameni este că banii pentru indemnizațiile de însoțitori pentru persoane cu handicap grav sunt acoperiți din două surse: 10% vin de la bugetul local (de la Primărie), iar restul de 90% vin de la bugetul de stat. Reprezentanții DAS Brăila le-au explicat că în această lună nu au fost virate integral de la bugetul de stat fondurile necesare pentru a acoperi acea contribuție de 90% și de aceea, beneficiarii au primit doar o parte sumă. Cei de la DAS nu au știut însă să le spună când vor veni și restul banilor, iar beneficiarii de indemnizați sunt disperați, fiindcă se pot descurca o lună de zile doar cu 816 lei.
În plus, spun unii însoțitori ai persoanelor cu handicap grav, din ceea ce au aflat în urma unor discuții „neoficiale” cu persoane din sistem, nu ar fi bani nici pentru plata indemnizațiilor pe luna decembrie, ceea ce-i sperie și mai mult pe aceștia.
Având în vedere sesizările primite de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Brăila referitoare la plata indemnizației lunare de însoțitor pentru persoanele cu handicap grav, conducerea instituției a transmis un comunicat de presă în care face precizări cu privire la instituțiile care au obligația de a asigura plățile diverselor tipuri de indemnizații: „Conform art. 42 alin. 4 din Legea nr. 448/2006, adulții cu handicap grav sau reprezentanții legali ai acestora, cu excepția celor cu handicap vizual grav, părinții/reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav, persoana/familia care are în plasament un copil cu handicap grav, pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare.
Conform art. 43 alin. 1, indemnizația lunară este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradația 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 43 alin. 2, plata indemnizației lunare de însoțitor se asigură de primăriile în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap grav.
Conform art.42 alin. 2, persoanele cu handicap grav care au și calitatea de pensionari de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate pot opta pentru indemnizația pentru însoțitor prevăzută de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sau pentru asistent personal.
Conform art. 77 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, indemnizația pentru însoțitor reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie si se suportă de la bugetul de stat, respectiv de la sistemul de asigurări sociale in care a fost asigurat.
Conform art. 58 alin. 3, adulții cu handicap vizual grav primesc pentru plata însoțitorului o indemnizație echivalentă cu salariul net al asistentului personal gradația 0, stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Conform alineatului 10, sumele aferente plății acestor indemnizații se asigură prin bugetul Ministerului Muncii și Solidaritatii Sociale, iar plata acestora se realizează de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București”.
Comments
Barbu valentina
28/11/2023
Când d le primar,concret….ptr tine și angajații primăriei aveți bani nu?….când ți s a mărit salariu de primar ai avut bani,dar ptr bolnavii grav nu mai aveți….sa ți fie rusine primare,te mai alege dracu
DAFIN MARIN
22/12/2023
PENTRU TOTI RESPONSABILII ACESTOR INSTITUȚII ȘI GUVERNANȚI:
– V AȚI LUAT SALARIILE PE OCTOMBRIE, NOIEM BRIE , DECEMBRIE ?
– V AȚI LUAT SPORURILE DE COMPETENȚĂ , DE PORC ȘI DE VACANȚĂ?
– V AȚI LUAT AL 13 ‘ LEA ȘALARIU ?
●●●NOI NU NE- AM LUAT NICI PE OCTOMBRIE… CUM ESTE POSIBIL AȘA CEVA ? PUNEȚI- VĂ ÎN PIELEA NOASTRĂ ȘI SĂ VEDEM DACĂ VEȚI REUȘI SĂ FACEȚI FAȚĂ LA TOATE PROBLEMELE ȘI SCUMPIRILE
RUȘINE SĂ VĂ FIE. PLECAȚI ACASĂ INCOMPETENȚILOR.
ACESTA ESTE GENOGIDUL NU CEL DE LA CEAUȘESCU.