Domnu’ vice Dobre, când vă mai duceți la Baldovinești? Ca să știm când veți da în gropi pe DJ 221 B și așa să aflați și voi, cei de la CJ Brăila, de craterele din drumul proaspăt reabilitat

PSD-iștii brăileni au un tupeu ieșit din comun, fiindcă altfel nu se explică faptul că sunt capabili să vândă electoratului ditamai gogoșile umplute cu rahat, pe post de gogoși cu ciocolată. De la distanță arată la fel, dar dacă te apropii, put urât de tot.

Toată șmecheria este ca ei să nu lase electoratul să se apropie prea mult de adevăr, ca nu cumva să înceapă să vadă sau să simtă cât de putredă e administrația PSD și cât de mulți bani ne costă niște rahaturi.

În unele cazuri, însă, PSD-iștii nu pot să ne țină departe de realitatea din teren, cum ar fi în cazul drumurilor, în care cel dintâi PSD-ist al Brăilei (nu ne referim la puterea deținută în mod real, ci la funcție), Iulian Chiriac, bagă o grămadă de bani publici. Bine, bagă pe o parte și scoate pe de alta, că în orice investiție făcută din bani publici există și beneficii.

Beneficiul despre care vorbim azi este acela că teoretic ar trebui să avem drumuri mai bune, după ce s-au băgat o grămadă de bani publici în reabilitarea lor. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară! Și în cazul unor drumuri, ne omoară la propriu, nu la figurat.

Să luăm ca exemplu DJ 221 B, pe porțiunea dintre Brăila și Baldovinești/Vădeni, reabilitat recent.

Zic unii că drumul ăla este un pericol pentru conducătorii auto, fiindcă pe marginea lui s-au format adevărate cratere rezultate în urma fărâmițării și ruperii asfaltului. Și cum vegetația în zonă a crescut până la marginea carosabilului, pe timpul zilei, dar mai ales pe timpul nopții, când vizibilitatea este redusă, acele cratere pot duce la accidente rutiere cu consecințe deosebit de grave.

Și n-o zicem numai noi, o zic și alții pe rețelele de socializare, oameni care și-au băgat picioarele în ele de gropi.

Dar dacă președintele Chiriac nu trece prin zonă, ca să dea în acele gropi, i se rupe. El n-are drum către Vădeni, ci către Viziru, că de-acolo mai pică câte ceva (cacofonia are un rost). Dar ce spunem noi „pică”… nu pică, ci curge de-a dreptul.

Norocul nostru este ca vicepreședintele CJ Brăila, Ionuț Ciprian Dobre, are un teren în Baldovinești, ca tot PSD-istul gospodar, care are și locuință în municipiu și casă la țară. Dobre nu are doar o locuință în Brăila, are patru în familie, că e strângător. Nu degeaba își ia cămăși mai mici cu două numere, de plesnesc pe mușchii lui lucrați la sală; nu o face din cochetărie, o face din economie – strânge bani pentru a face la Baldovinești o casă care să se învârtă după soare. Cu panouri solare, cu panouri electorale, cu panouri pentru sport, să rămână consătenii cu gura căscată când trec pe ulița lui.

Dacă într-o zi când vine de la Baldovinești către Brăila, Dobre dă în gropi, oameni ne-am făcut, avem șanse să ne repare Consiliul Județean drumul proaspăt reabilitat!

Drept e că dacă se prăvălește Dobre într-o groapă de-aia, la cât e de voluminos din cauza mușchilor bine conturați, rămâne blocat acolo și trebuie extras precum un cârnat din mașina de tocat. Sau dacă se înfurie, se încordează și rupe și cămașa de pe el și asfaltul, fiindcă după cum se vede, acolo s-a lucrat cu un asfalt care te ține doar o zi de vară până-n seară.

Alta ar fi situația dacă printr-o întâmplare ar cădea acolo Dragomir… la cât se iubesc ăștia doi din „cea mai bună echipă PSD”, Chiriac ar cere permisiunea de la Șeful, ar face ședință de urgență la PSD Brăila și ar decide că trebuie făcute sacrificii pentru binele comun (al grupării lui din PSD Brăila), iar Dragomir ar fi numai bun ca primă jertfă pe altarul asfaltării DJ 221 B.

După votul secret – că ăștia n-au curajul să voteze pe față împotriva lui Dragomir, deși nimeni nu-l suportă, de arogant ce este –  și hotărârea luată în unanimitate, vor trece la treabă: reasfaltarea DJ 221B prin metoda brevetată a Meșterului Manole, cu un strat foarte gros de asfalt, care să nu se mai surpe în vecii vecilor sau măcar în următoarele cinci mandate. După aia nu mai e vreun pericol să iasă la suprafață Dragomir.

Ca să nu existe dubii în privința votului nostru, o spunem clar: noi nu suntem de acord cu jertifirea lui Dragomir, că n-a terminat de asfaltat în municipiu. Plus că ne e frică să nu ajungă Jantea Crican primar, că praful se alege de noi. Noi, ăștia din presă care suntem cârcotași. Restul o s-o ducă foarte bine.

 

Acest text este este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns