Doua primarii brailene, sanctionate in urma unui control al Autoritatii Electorale Permanente
Autoritatea Electorala Permanenta a desfasurat, in luna aprilie 2015, un numar de 443 de actiuni de control la nivel national, in scopul indeplinirii principalelor obiective ale activitatii de instruire si control electoral. In urma acestora, au fost aplicate 134 de sanctiuni contraventionale, 40 dintre acestea concretizandu-se prin amenzi in cuantum total de 40.500 lei, iar 94 prin avertismente.
“In urma controalelor efectuate, Filiala Sud – Est a Autoritatii Electorale Permanente a aplicat un numar de 32 de sanctiuni contraventionale: 17 amenzi in cuantum total de 17.000 lei si 15 avertismente pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr.215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, cu modificarile si completarile ulterioare.
Actiunile de instruire, indrumare si control electoral au ca principale obiective: * verificarea modului de pastrare si de actualizare a listelor electorale; * verificarea semnarii listelor electorale de catre persoanele abilitate; * verificarea autorizarii de catre primar, prin dispozitie, a persoanelor care efectueaza operatiuni in listele electorale permanente si in Registrul electoral; * verificarea modului de pastrare si recuperare a materialelor de logistica electorala; * verificarea respectarii criteriilor privind delimitarea sectiilor de votare, conform prevederilor legislatiei electorale; indrumare privind utilizarea Registrului electoral; * verificarea efectuarii operatiunilor specifice in Registrul electoral; * monitorizarea modului de efectuare a inregistrarilor ori a radierilor in Registrul electoral, conform prevederilor legale in vigoare; * urmarirea modului de respectare a instructiunilor si hotararilor AEP; * verificarea efectuarii comunicarilor prevazute de lege”, se arata intr-un comunicat dat publicitatii.
Intre primariile sanctionate in urma controalelor amintite se afla si doua primarii din judetul Braila: cea din Vadeni, amendata cu 1.000 lei si cea de la Galbenu, care a scapat doar cu un avertisment.
Autoritatea Electorala Permanenta va continua sa efectueze astfel de controale, in perioada urmatoare.