Draghincescu: Loc de joaca pentru copii in plin soare si acoperit cu pietris?!

1

Un spatiu de joaca pentru copii in plin soare si acoperit cu pietris – este ceea ce reclama consilierul municipal brailean Simona Draghincescu, referitor la spatiul recent amenajat in parcul “Monument”, din municipiu. Chiar daca, de principiu, a apreciat ideea, Draghincescu spune ca amplasarea leaganelor, a balansoarelor, etc intr-o zona deschisa, complet expusa soarelui, poate fi periculoasa pentru micuti, mai ales in zilele caniculare ale verii. In plus, ea este de parere ca pietrisul cu care s-a acoperit terenul in spatiul de joaca amintit nu este cea mai buna solutie, mai ales ca cei mici cad des, cand se joaca: “Acel loc de joaca nu stiu cine l-a facut, cine l-a proiectat si cine a solicitat sa fie amenajat acolo, pentru ca spatiul acela este singurul loc din zona unde este foarte mult soare. A fost defrisat perimetrul respectiv special ca sa se faca acel loc de joaca pentru copii, cu toate ca se putea face si sub copaci, ca sa se joace copiii la umbra. Nu cred ca ar fi fost nicio problema daca s-ar fi fost pus niste cauciuc din acela special facut pentru locurile de joaca destinate copiilor, ca sa nu se loveasca. Ar fi trebuit sa scoateti acel pietris, pentru ca se pot rani copiii, cand cad acolo”.