Draghincescu se lupta pentru ca taurul de la fostul abator sa nu ajunga la fier vechi

Consilierul municipal Simona Draghincescu (PNL) i-a cerut astazi primarului Brailei, Aurel Simionescu, sa aiba in vedere problema statuii taurului care trona cu ani in urma la fosta societate SINCAR SA, care intre timp a ajuns in proces de lichidare. Draghincescu i-a atras atentia edilului sef, spre amuzamentul consilierilor prezenti la sedinta CLM, ca nu e prima oara cand ii cere sa salveze taurul respectiv. Ea a mai precizat ca in urma faptului ca Municipalitatea nu a aratat niciun interes pentru soarta statuii respective, s-a ocupat singura, a cautat taurul si l-a gasit intr-o magazie, inca intact. Ca atare, Simona Draghincescu i-a solicitat lui Simionescu sa discute cu lichidatorul si sa recupereze statuia facuta de breasla macelarilor cu circa 100 de ani in urma: “De-a lungul timpul, domnule primar, v-am trimis documente oficiale prin care va solicitam sa aveti o discutie cu cel in custodia caruia se afla fostul taur care se afla la Sincar SA, fostul abator din Braila. Intre timp l-am si gasit, l-am si pozat, se afla in custodia lichidatorului, se gaseste intr-o magazie si va rog foarte mult sa-l luati, datorita faptului ca acesta nu este un element de patrimoniu national, dar a fost executat de catre tagma macelarilor in 1907 si cred ca n-ar trebui dat la fier vechi si n-ar trebui pierduta aceasta lucrare care arata destul de bine, pentru anii pe care-i are”.
In ceea ce-l priveste, primarul Aurel Simionescu a comentat, incercand sa mentina o mina serioasa: “In legatura cu statuia respectiva, eu sunt de acord, dar veniti cu o propunere – unde s-o amplasam, ca sa stim ce avem de facut. Ca daca luam taurul din magazia respectiva, trebuie sa stim ce facem cu el”.
Draghincescu a replicat: “Pai nu, ca daca-l luam, nu e foarte usor, nu-l putem lua intr-o sacosa, are 1.700 kg, avem nevoie de o macara, trebuie sa-l punem pe un soclu… Daca e taur, trebuie sa ai si soclu!”.
Comments
Tabarac Mihai
28/10/2015
Poate fi amplasat deasupra halei din Piața Mare s-au pe un soclu în portul Brăila!
adi365
05/11/2015
Eu zic sa darmati naibii prostia aia de inox din partea de jos a fantanii arteziene si sa puneti taurul acolo,macar simbolizeaza ceva avand o poveste in spate.Chiar place cuiva tabla de inox zgariat de pe faleza?