DRAGHINCESCU: VIITORUL PRESEDINTE INTERIMAR PNL BRAILA, DANAILA, A UITAT CE DOCUMENTE A SEMNAT EL TIMP DE 6 ANI, CREZAND CA SISTEMUL II VA TINE SPATELE ORICUM SI ORICAND!

Presedintele PND Braila, consilierul judetean Simona Draghincescu, nu uita si nu iarta. Nici n-a inceput bine noul an, ca Draghincescu dezgroapa din nou securea razboiului, vizati direct fiind unii dintre fostii sai colegi din PNL, pe care ii considera vinovati pentru deschiderea unui dosar penal pe numele sau. Mai exact, este vorba despre dosarul penal  ce o viza pe Simonei Draghincescu, privind investitiile facute pe vremea cand aceasta era director al Administratiei Pietelor si Targurilor  (APT) – dosar care, dupa doi ani si jumatate de cercetari, a fost clasat de procurori, pe motiv ca faptele reclamate nu exista. Draghincescu a sustinut tot timpul ca e vorba de un dosar penal facut la comanda politica si i-a acuzat pe fostul viceprimar Alexandru Danaila (PNL) si pe fostul director al APT Costel Balan (PNL) ca fiind artizanii acestei manevre care ar fi vizat distrugerea ei.

Liderul PND este de parere ca fostului sau coleg de partid, Alexandru Danaila, pe care-l vede “viitor presedinte interimar al PNL Braila”, a uitat “ce documente a semnat el timp de 6 ani” si crede, in mod gresit, “ca sistemul ii va tine spatele oricum si oricand”. Ea scrie pe contul sau de pe o retea de socializare: <<In decembrie 2015 s-au ridicat TOATE actele de la servicul contracte, pastorit de marele si competentul sef cu cravata de 400 de lei/buc plina de Mickey Mouse (e veche, de prin 2005, frumoasa, da’ s-a cam invechit), imprimeuri foarte elocvente fata de apropritar, aflat sub obladuirea directa a marelui, performantului si de neinlocuit director Costelush ( Costel Balan – n.r), mercenarul Legiunii PNListe, sub comanda nepretuitului si inegalabilului viceprimar Alex Danaila, expert contabil, expert cadastrist, expert judiciar, mare viceprimar! Cel mai tare viceprimar PNList din Romania, viitor presedinte interimar al PNL Braila, doctorand la Academia Nationala de Informatii sub comanda lui Gabriel Oprea. La asa doctor asa doctorand! …poate de acolo a invatat cum se insceneaza dosarele penale contracandidatilor, ca la Braila dosarele sunt pe bune, facute ca la carte, uitand ce documente a semnat el timp de 6 ani si crezand ca sistemul ii va tine spatele oricum si oricand!…  numai el crede asta, se debaraseaza aia de balastru atat de repede cum nici nu banuiti!

am „auzit” ca s-au dat si foarte multe premieri la SC APT SA Braila in dec 2015 ca sa se tina capacul pe oala acoperita a informatiilor din interior, nu care cumva sa transpire ceva in exterior (de, banul, ochiul dracului!), sa nu vorbeasca careva cate copii s-au facut si dupa ce… nu s-a auzit mai NIMIC public pana acum… s-a auzit…,da’ teoretic nu ar fi „rasuflat” nimic in presa de la SC APT SA Braila, e o tacere mai mult decat elocventa despre aceasta societate a municipiului Braila din 2010 incoace, OMERTA parca asa se cheama, nu ? Erau „vorbareti” numai cand erau eu pe acolo… asa era ordinul, stati linistiti, stiam! Gaseau „caini, mizerie, amenintare cu bomba”…tot felul de ineptii nedovedite vreodata… Dupa 2010 nu a mai „aflat” nimeni despre faptul ca Hala Centrala a fost inchisa pentru mizerie, ca DSVul nu a dorit sa mai dea autorizatie, ca a existat carne de cal la unele societati la un moment dat, ca o multime de caini vagabonzi se plimba nestingherita prin Hala Centrala si prin piete in general, ca societatea a mers foarte foarte prost dpvd financiar in perioada 2011-2016, ca nemultumirile comerciantilor si ale unor angajati erau fff mari… au intentionat chiar sa faca si greva la un moment dat… numai conducerea a fost nemultumita de cum s-a solutionat dosarul meu penal… priceputi, nu gluma! Nu te joci cu competenta, unul si unul, una si una pe acolo!
PS: lasand abordarea unor subiecte in gluma la o parte, nu stiu daca au fost sau care au fost comenzile sau presiunile politice asupra DNA Galati dar in ceea ce ma priveste, acestia au aratat ca sunt profesionisti! Va multumesc!>>.