DRAGOMIR: AM CERUT VOIE FIRMELOR TELOR SI TELOXIM SA FACA PRIMARIA REPARATII PE CALEA GALATI. NU NE-AU DAT INCA ACORDUL
Noaptea mintii, in disputa dintre Municipalitatea braileana si asocierea SC Telor Invest SRL – Teloxim Con SRL, care ar fi trebuit sa reabiliteze Calea Galati in acest an: cele doua firme nu numai ca nu au realizat lucrarile asumate prin contact, nu numai ca au rascolit artera amintita si au abandonat-o cu lunile asa, nu numai ca au contestat in instanta rezilierea contractului si evacuarea amplasamentului, dar refuza sa-si dea pana si acordul pentru ca Primaria (adica beneficiarul) sa repare pe cont propriu ce se mai poate pe strada amintita, astfel incat sa se poata circula pe ea in conditii cat de cat acceptabile, pana anul viitor.
Fiindca instanta a respins solicitarea Primariei de a rezilia contractul si a evacua constructorul, acum, autoritatile locale sunt in situatia de a cere voie celor de la Telor si Teloxim ca sa repare Primaria cate ceva pe Calea Galati. Iar cei de la Telor si Teloxim inca n-au catadicsit sa-si dea acordul, dupa cum ne-a spus primarul Marian Dragomir: “Nu avem voie sa intram noi pe acel amplasament, avand in vedere decizia instantei, si am solicitat acordul asocierii Telor – Teloxim pentru a putea intra sa facem noi reparatiile pe strada respectiva. Inca nu ne-au dat acordul. Deci va dati seama in ce situatie suntem pusi?”.
Edilul sef a explicat si care sunt pasii legali de urmat, dupa ce se incheie contractul cu cele doua firme, in 21 decembrie: “La expirarea perioadei in care acestia aveau termen de finalizare, vom putea sa demaram procedura pentru expertiza, care sa ne spuna cat s-a lucrat si cat mai este de lucrat. In baza acelei expertize vom putea organiza noua licitatie”.
L-am intrebat pe edilul sef daca exista sanse sa se finalizeze reabilitarea Caii Galati macar pana in decembrie 2018, daca pana in decembrie 2017 nu s-a reusit, iar acesta ne-a spus: “Daca va castiga licitatia o societate viabila, da. Daca va mai castiga licitatia o societate in insolventa, nu. Si aici cred ca ar trebui sa modificam o legislatie, desi este foarte greu, deoarece prevederile europene nu dau posibilitatea interzicerii participarii la licitatie publica a societatilor aflate insolventa, deoarece ei considera acest lucru ca fiind o discriminare”.
Chestionat daca in contractele pe care le incheie Primaria se prevede si plata unor despagubiri, in cazul firmelor care nu respecta termenele asumate, Marian Dragomir ne-a spus ca se semneaza contracte standard, care stipuleaza ca firmele respective pierd garantia, insa pentru despagubiri suplimentare, Municipalitatea trebuie sa se adreseze instantei: “Toate societatile care nu respecta termenele pierd garantia si sunt actionate in instanta, pentru ca daunele pentru prejudiciile aduse municipiului Braila se stabilesc in baza unor evaluari si se platesc in baza unor decizii care se castiga in instanta de judecata. Deci noi trebuie sa mergem in instanta obligatoriu, pentru ca nimeni nu accepta de bunavoie sa plateasca despagubiri”.