DRAGOMIR: AM CONSTATAT CA DESI MODULELE DE COLECTARE SELECTIVA SUNT APROAPE GOALE, UNII CETATENI ARUNCA GUNOIUL LANGA ACESTEA
Daca vedeti ca uneori, in jurul modulelor de colectare selectiva sunt gramezi de gunoi, acest lucru nu inseamna neaparat ca modulele sunt pline, ci poate insemna si ca unii cetateni, din comoditate, prefera sa arunce deseurile pe jos. Este declaratia primarului Brailei, Marian Dragomir, care mai spune ca tot din comoditate, unii cetateni arunca resturi menajere la tomberoanele pentru plastic sau sticla, si invers: “In zonele in care am montat aceste module o sa vedeti de multe ori sticla, plastic si cartoane la zona de deseuri menajere, iar la zona de colectare selectiva o sa vedeti gunoi menajer, coji de cartofi, coji de pepeni, pentru ca din pacate, nu toti cetatenii colecteaza selectiv. Probabil fac asta din comoditate”.
Cat priveste sesizarile unor braileni privind faptul ca in unele zone, modulele de colectare selectiva se umplu foarte repede si apoi, nemaiavand unde sa arunce gunoiul, oamenii il lasa jos, langa module, edilul sef a declarat: “Sa stiti ca de multe ori am observat si eu acest lucru si am solicitat sa vina cei care aveau cheile de la modulele respective si am constatat ca desi modulele erau goale sau aproape goale, foarte multi cetateni nu indoaie sau nu pliaza acele cutii, ci le pun langa. Si as vrea sa verificati si dvs acest lucru, pentru a vedea ca atunci cand langa anumite module apar gramezi de gunoi, daca ridicam capacul, vedem ca modulul respectiv nu este plin”.
Edilul a mai spus ca oricum, firmele de salubritate nu au capacitatea sa ridice gunoiul de doua ori pe zi din diverse zone ale orasului, fiindca abia fac fata la programul pe care-l au in prezent.