DRAGOMIR: AM DEMARAT IN BRAILA UN PROGRAM PILOT DE CONTORIZARE SI FACTURARE INDIVIDUALA A CONSUMULUI DE APA

Primaria Brailei a demarat un proiect pilot de contorizare si facturare individuala a consumului de apa, in care sunt implicate, deocamdata, doar 2 asociatii de proprietari din municipiu: Asociatia 368 si Asociatia 718 – ambele, din Ansamblul Buzaului. Mai exact, este vorba despre montarea pe scara blocului, la fiecare apartament, a unor contoare moderne, ce transmit informatiile prin unde radio, iar acestea vor fi preluate direct dintr-un asa-numit “car mobil” care va colecta citirile doar trecand prin zona.

Primarul Marian Dragomir le-a prezentat astazi consilierilor municipali un mic film facut pe aceasta tema si a precizat ca atat el, cat si conducerea Companiei de Utilitati “Dunarea” isi doresc sa vada daca sistemul functioneaza bine, daca proprietarii asociatiilor respective sunt multumitisi daca este nevoie sa se faca eventuale ajustari. In cazul in care totul va fi in regula, sistemul va fi implementat in tot orasul, la asociatiile de proprietari care isi doresc acest lucru.

“Am cautat asociatii de proprietari la care sa implementam acest proiect, care sa nu aiba datorii la apa; am vrut sa avem un astfel de proiect pilot si la blocurile ANL si n-am reusit, pentru ca este o practica sa avem datorii la asociatia de proprietari si implicit, la utilitati”, a spus edilul sef.

Acesta a mai precizat ca pentru a se introduce facturarea individuala, o conditie este ca asociatia de proprietari sa nu aiba restante la plata facturii de apa potabila, iar alta este ca toti proprietarii, fara exceptie, sa fie de acord cu trecerea la noul sistem de lucru.