DRAGOMIR: CA SA CURETE STRAZILE, UTILAJELE TREBUIE SA IMPINGA ZAPADA CATRE MASINILE PARCATE LANGA TROTUAR, ALTA VARIANTA NU EXISTA

Primarul Brailei, Marian Dragomir, spune ca deocamdata, nu are ce sa faca in privinta faptului ca atunci cand curata strada, utilajele imping zapada catre masinile parcate langa trotuar, dand de lucru proprietarilor acestora. Edilul sef ii intelege pe soferii nemultumiti ca dupa ce si-au deszapezit autoturismele, se trezesc ca acestea sunt blocate de zapada impinsa catre trotuar de utilajele care curata carosabilul, insa spune ca nu exista alternativa.

Dragomir a comentat astazi ca daca vor sa fie curatate strazile, ca sa se poata circula cu masina, brailenii trebuie sa accepte faptul ca zapada respectiva trebuie impinsa pe lateral, acolo unde sunt parcate autoturismele: “Pai atunci sa nu mai deszapezim deloc si nu va mai fi zapada langa masina lor, toata zapada va fi in strada! Operatorii de salubritate nu vor veni cu lopata, sa le deszapezeasca masina; ei vor circula cu utilajul in continuare, pentru ca scopul nostru principal este sa deszapezim si sa curatam strazile, iar atunci cand trece lama, normal ca pune zapada langa masina omului – de multe ori, suparator, intr-adevar, pentru ca el proaspat si-a dat zapada de acolo; dar trebuie sa intelegem lucrurile acestea. Nu vor veni cu o lopata langa masina fiecarui brailean”.

Cat despre sugestia unora dintre cetateni, de a cere soferilor ca in perioadele in care sunt ninsori, sa-si parcheze intr-o zi masinile pe o parte a strazii, iar in alta zi, pe partea cealalta, astfel incat utilajele  de deszapezire sa poata actiona pana la marginea trotuarului, edilul sef a spus ca asa ceva nu se va intampla in Braila, in urmatorii ani. Nu de alta – a explicat el -, dar nu exista suficiente locuri de parcare, ca sa se poata pune in practica o astfel de abordare.