DRAGOMIR: CONSTRUCTORUL M-A ASIGURAT CA IN 3 LUNI SI JUMATATE TERMINA MODERNIZAREA PIETEI MICROHALA
Trei luni si jumatate – atat va dura modernizarea Pietei Microhala din municipiul Braila, dupa care zona va capata un alt aspect, iar comertul se va face in conditii mult mai bune. Este ceea ce spune primarul Marian Dragomir, care a explicat ca desi termenul de finalizare a contractului este de 5 luni, constructorul i-a dat asigurari ferme ca va termina totul in doar 3 luni si jumatate.
Edilul sef a precizat ca procedura de desemnare a firmei care se ocupa de lucrari a fost facuta pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice, ca sa fie totul transparent si sa nu exista nicio suspiciune privind faptul ca ar fi fost favorizata o societate comerciala sau alta. El a mai spus ca deja au fost ridicate tarabele din zona unde se va lucra, insa comerciantii nu au dorit sa se mute in alte piete, ci au preferat sa-si amenajeze spatiile de vanzare in imediata apropiere a santierului.
“Din proiect, perioada care va fi necesara pentru ca aceasta investitie sa fie finalizata este estimata si programata la un numar de 5 luni, dar am avut o discutie cu constructorul, proiectantul si Administratia Pietelor, iar acestia au dat asigurari ferme ca ei intentioneaza sa termine in maximum 3 luni si jumatate.
Accesul la cele doua supermaketuri din zona si la magazinele care au inchiriat spatii comerciale de la Administratia Pietelor va fi posibil pe perioada desfasurarii lucrarilor, cu o singura interdictie, pe perioada unui numar de aproximativ 4 zile, cand se va monta acoperisul; in rest, vor fi prevazute alei de trecere, marcate corespunzator, pentru ca vrem ca in perioada lucrarilor, Administratia Pietelor sa castige in continuare bani, atat de la comercianti, cat si de la cei care au spatii comerciale inchiriate”, a mai declarat Marian Dragomir.