DRAGOMIR: DA, AM ALES POLITIC MANAGERUL SPITALULUI DE PSIHIATRIE. BOGDAN CRITA E UN OM IN CARE AM INCREDERE
Primarul Brailei, Marian Dragomir (foto), a confirmat astazi ca numirea lui Bogdan Crita in functia de director interimar al Spitalului de Psihiatrie a fost una politica. Dragomir a declarat ca in luarea deciziei a contat faptul ca Bogdan Crita a performat atat in mediul privat, cat si la stat, dar si faptul ca are incredere in acesta: “Am ales o varianta in care managerul a lucrat si in privat, si in public, a avut rezultate in ambele sectoare si acesta a fost criteriul pe care l-am avut. Da, am ales politic, un om care am avut incredere si in care am incredere”.
Cat priveste faptul ca in ultimii ani, numele lui Bogdan Crita – finul senatorului PSD Ion Rotaru – a fost deseori vehiculat, ca posibil manager al Spitalului Judetean, edilul sef a spus ca de fapt, Crita nu si-a dorit niciodata acest post si ca a fost vorba doar despre niste zvonuri fara temei.
Amintim ca Bogdan Crita a fost numit manager la Spitalul de Psihiatrie la finele lunii decembrie 2016 si va ocupa acest post interimar, pana la organizarea concursului, dar nu mai mult de 6 luni. Nominalizarea acestuia de catre primar a venit dupa ce mandatul fostului manager, Florentin Craciun, a expirat in decembrie si nu a mai fost prelungit, dat fiind ca nu indeplinea conditiile legale pentru postul amintit.
Primarul a mai fost intrebat astazi unde va fi director Simona Draghincescu – despre care se zvoneste ca si-ar dori functia de manager al Spitalului Judetean si care a declarat, de altfel, ca daca o sa se decida sa participe la concursul pentru postul amintit, e dreptul ei sa o faca. Dragomir a spus ca nu stie, insa ca e sigur ca aceasta nu va fi director la Administratia Pietelor (DAPT). De altfel, postul de director la DAGL a fost ocupat recent, prin concurs, de Meluta Dragut.
Revenind la Spitalul de Psihiatrie, primarul a precizat ca exista acolo o problema destul de grava, legata de un program european care a fost blocat mult timp. Mai nou, insa, in baza acelui program, Primariei i se cere sa investeasca 2 milioane de euro pentru cumpararea de aparatura medicala, alternativa fiind returnarea celor 500.000 euro cheltuite deja din fonduri europene.
Marian Dragomir a spus ca nu a luat o decizie, deocamdata, insa a lasat sa se inteleaga ca nu crede ca este oportuna o investitie de 2 milioane euro din partea Municipalitatii, pentru aparatura respectiva. Mai exact, cel mai probabil, Primaria va merge pe varianta returnarii celor 500.000 de euro din finantari europene.
Mai multe detalii pe aceasta tema, aici: