DRAGOMIR: DACĂ ÎNTR-O ȘCOALĂ O SĂ APARĂ UN FOCAR DE COVID-19, ÎNTOTDEAUNA SE VA ARUNCA VINA PE CONDUCEREA ȘCOLII. GUVERNUL NU VA SPUNE CĂ N-A AJUTAT UNITATEA ȘCOLARĂ CU FINANȚARE

Primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD), consideră că ar fi fost benefică  testarea cadrelor didactice pentru COVID-19 înainte de începerea noului an școlar.

Dragomir nu se miră însă că Guvernul nu a luat această decizie, fiindcă în opinia edilului șef, în România testarea pentru COVID-19 se face în primul rând „în funcție de interese politice”: „Noi suntem ferm convinși că testarea tuturor profesorilor, învățătorilor, învățătoarelor, educatoarelor ar fi fost un lucru benefic, în primul rând pentru protecția lor și în paralel, pentru protecția copiilor, dar așa cum ați observat și dvs, testarea se face în funcție de interese politice și apoi, în funcție de necesități. Am observat în decursul acestei pandemii că atunci când s-a dorit s-au testat foarte multe persoane, iar când nu s-a dorit, nu s-au testat. Aceasta este realitatea”.

Marian Dragomir a mai fost întrebat cine crede că va fi considerat responsabil, dacă într-o școală o să apară un focar de COVID-19.

Edilul șef a răspuns: „Întotdeauna se va arunca vina pe conducerea școlii respective, iar cei de la Guvern nu vor spune faptul că n-au emis normele la timp, că n-au stabilit regulile și nu au ajutat profesorii sau unitatea școlară cu finanțare sau cu măști, tablete, etc și vor arunca efectiv pe profesori și pe conducerea școlii toată vina. Până acum câteva zile încercau să o arunce pe părinți, prin completarea acelor declarații pe propria răspundere, astfel încât dacă apare un caz de genul acesta, părintele să fie vinovat. Asociațiile părinților și elevilor au protestat și în momentul de față (guvernanții – n.r.) au «aruncat pisica», să spunem așa, în curtea profesorilor.

În opinia mea, nu am putea să dăm vina pe doamna ministru «PEPSIglas», pentru că ea oricum n-a înțeles fenomenul. Despre ce să vorbim?! Putem să spunem că întreg Guvernul PNL este responsabil de modul în care se vor deschide școlile în România în momentul de față”.

În ceea ce-l privește, președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), a comentat: „Cu siguranță PNL va ieși la rampă și va spune în felul următor: «Nu directorul școlii, ci primarul și președintele CJ sunt de vină că s-a întâmplat acolo focarul! PSD este de vină pentru că e soare afară și nu plouă!». Avem atâtea exemple; de fiecare dată incompetența lor este transferată către PSD, pentru că nu sunt ei în stare să facă anumite lucruri”.