DRAGOMIR: IN BRAILA STRAZILE SE SPALA INSUFICIENT CU DOUA MASINI, NU CU UNA. TOTI SUNTEM NEMULTUMITI DE ACTUALELE SOCIETATI DE SALUBRIZARE
“Toti suntem nemultumiti de actualele societati de salubrizare sau avem anumite lucruri de reprosat, pe care dansii trebuie sa le remedieze” – este declaratia primarului Marian Dragomir (PSD), ca raspuns la nemultumirile exprimate de consilierul municipal Bogdan Botea (PND) cu privire la faptul ca strazile Brailei nu sunt spalate temeinic si la nivelul de poluare din oras.
Dragomir a precizat ca tocmai din cauza anumitor deficiente in activitatea pe care o desfasoara, firmele de salubritate au fost amendate de Primarie si s-a propus si rezilierea contractelor: “Va spun ca in Braila strazile se spala insuficient doar cu doua masini, nu cu una. Cele doua masini apartin societatilor <<Eco>> si <<Braicata>> si le puteti vedea pe anumite artere, spaland strazile in mod insuficient”.
Pe de alta parte, edilul sef a facut cateva comentarii legate de o recenta declaratie a ministrului Mediului, Costel Alexe, care nominaliza Braila ca fiind pe o lista cu zece localitati ce au probleme cu poluarea si ar putea fi amendate de Comisia Europeana. Mai concret, ministrul a afirmat ca Braila, precum si celelalte 9 orase, trebuie sa-si faca planuri preventive in ceea ce priveste reducerea nivelului de poluare, la recomandarea institutiilor europene, pentru a se evita o eventuala procedura de infringement.
“In ceea ce priveste studiul Ministerului, acela este o mare gogoasa, deorece au luat in calcul niste estimari, si nu cifrele concrete existente pe site-ul Agentiei de Mediu, deoarece acolo se arata foarte clar ca municipiul Braila, la substantele pe care le-a analizat Ministerul Mediului se situeaza la mai putin de jumatate fata de limita admisa – ceea ce inseamna ca afirmatiile respective le-a facut domnul ministru fiind indus in eroare de anumite persoane din Minister care nu i-au furnizat informatiile complete. Nu-l acuz pe domnul ministru de rea intentie, ci doar de faptul ca i-a crezut pe unii din minister care au pacalit si alti ministri”, a spus Dragomir.