Dragomir: “Investitorii de carton” vor sa taie Padurea Stejarul, plamanul verde al orasului
Deputatul PSD Marian Dragomir le aminteste brailenilor dornici sa se implice in blocarea taierii Padurii Stejarul ca pe 9 decembrie este programata o noua dezbatere publica, pe aceasta tema. In calitate de “Prieten al Padurii”, cum se autodefineste intr-o postare facuta pe o retea de socializare, Dragomir sustine ca la data amintita, “cozile de topor” care vor sa defriseze cateva hectare de padure de la marginea orasului isi vor sustine din nou cauza – o cauza care tine strict de interese materiale si care afecteaza interesul comunitatii: “Miercuri 9 decembrie, ora 14, la Cabana Stejarul se va relua lupta intre cozile de topor ale politicii brailene care vor sa taie Padurea Stejarul si Brailenii Adevarati, care sustin viitorul copiilor nostri.
Vino alaturi de noi, pentru a-i privi in ochi pe cei care au facut posibila o retrocedare dubioasa, ce trebuie anchetata de institutiile abilitate, pe cei care sub diverse formule incearca sa inlocuiasca cantecul pasarelelor cu vuietul drujbelor, linistea padurii cu zgomotul intereselor financiare. Acesti indivizi, dar mai ales interpusii lor, nu trebuie sa ajunga la conducerea Primariei Braila, la conducerea Agentiei pentru Protectia Mediului, Garzii de Mediu, ci trebuiesc scosi din administratie, din politica si chiar din Braila. Vino sa-i privim in ochi, sa le aratam ca nu merita nimic si minciuna s-a terminat. Implica-te!!! In conditiile in care in Braila sunt sute de terenuri disponibile, zeci de terenuri virane, foste platforme industriale abandonate, singurul loc pe care investitorii de carton l-au ales pentru a-si face interesele financiare este Padurea Stejarul considerata de braileni plamanul verde al orasului.
Locatia aleasa pentru dezbaterea publica situata in afara orasului, dezbaterea planificata in timpul programului de lucru sunt aspecte care trebuie sa ne mobilizeze mai mult pentru a pastra intacta Padurea Stejaru.
Scoaterea din fondul silvic a suprafetei de 13 hectare de padure reprezinta certitudinea ca actualii proprietari nu se vor opri dupa defrisarea primelor 6 hectare. Minciuna este dusa la rang de arta, deoarece sub iluzia construirii unui ansamblu social – sportiv, aflam ca actualii proprietari au pus un anunt de vanzare a terenului retrocedat in conditii dubioase la pretul de 10 milioane de euro, cu intentia clara de a insela posibili cumparatori, declarand in fals ca terenul este situat in intravilan.
Oare ce se va face cu acesti 10 milioane de euro? Se vor acoperi anumite obligatii? Vor fi finantate campaniile electorale de anul urmator ale cozilor de topor din politica braileana?”.