DRAGOMIR: MÂINE VA FI ÎNCĂRCATĂ ÎN SEAP DOCUMENTAȚIA PENTRU LICITAȚIE, ÎN VEDEREA REALIZĂRII PROIECTULUI CE VIZEAZĂ REABILITAREA SPAȚIILOR VERZI ȘI A STRĂZILOR DIN CENTRUL ISTORIC

Mâine va fi încărcată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) al Agenției Naționale de Achiziții Publice documentația pentru licitație, pentru proiectul “Regenerare zone urbane degradate sector I”, finanţat prin Programul Operaţional Regional (P.O.R.) 2014-2020 – este declarația primarului Brăilei,  Marian Dragomir (PSD).

Mai exact, este vorba despre un proiect realizat de Primăria Brăila, în valoare de 17,9 milioane lei, ce vizează reabilitarea a 14.685 mp spații verzi și 21.695 mp de străzi din Centrul istoric, care în prezent se află în diverse stadii de degradare. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

În cadrul acestei finanțări, 85% din suma totală este acoperită fonduri europene, 13% din suma totală este acoperită de la bugetul național și 2% reprezintă contribuția de la bugetul local.

Proiectul vizează, printre altele:

– Lucrari de peisagistică – amenajarea spațiului verde cu plante decorative (gazon, flori, arbori și arbuști) și a aleilor pietonale;

– Realizare instalații electrice de iluminat exterior și supraveghere video;

– Realizare instalații de irigații;

– Dotarea spațiilor de relaxare cu mobilier urban – bănci, coșuri de gunoi, foișoare.

În ceea ce privește străzile, se va interveni cu:

– Lucrări de desfacere a pavajului din piatră naturală existent, cu recuperarea pavelelor;

– Realizare suprafață carosabilă cu îmbrăcăminte cu pavaj recuperat și pavaj din piatră naturală;

– Realizare trotuare cu îmbrăcăminte cu pavaj din piatră naturală;

– Amenajarea spațiilor verzi aferente trotuarelor;

– Evacuarea apelor pluviale în rețeaua de canalizare;

– Realizarea elementelor de semnalizare rutieră.

În urma implementării acestui proiect vor fi create spații verzi pe 14.685 mp și de asemenea,  vor fi 21.695 mp străzi modernizate (carosabil, dar și trotuare). Unul dintre terenurile cuprinse în acest proiect este cel situat în Calea Galați nr. 2 (în spatele Muzeului), care a suscitat adevărate controverse în CLM Brăila, în urmă cu câțiva ani, când s-a discutat despre cumpărarea lui de către Primărie.