Dragomir: Nu pot spune dacă parcarea din strada Mihail Sebastian nr. 19 va fi cu plată sau nu. Se va face o analiză și CLM va lua o decizie

Primăria va face toate procedurile de preluare de la CJ a terenului din strada Mihail Sebastian nr. 19 (la intersecția cu strada Mihai Eminescu) pe care îl  va reamenaja în așa fel, încât să poată fi folosit în continuare și ca parcare, și ca spațiu pentru spectacole în aer liber.

Consiliul Județean – care era proprietarul terenului respectiv, în suprafață de 1252 mp – a aprobat în luna mai trecerea acestuia în domeniul public al Municipiului Brăila, urmând ca Primăria să investească în amenajarea unei parcări civilizate, care să poată fi folosită însă și ca spațiu pentru organizarea unor evenimente culturale.

Marian Dragomir a declarat pe această temă: „Intenția noastră este să reabilităm parcarea respectând o fațadă specifică celorlalte construcții de pe strada Mihai Eminescu, iar aceasta să poată fi folosită atât pentru automobile, dar mai ales pentru evenimentele pe care le derulăm pe acea stradă. Ați văzut că anul trecut Teatrul «Maria Filotti» a desfășurat acolo foarte multe spectacole în aer liber; de asemenea, alte instituții au desfășurat evenimente acolo și considerăm că trebuie să avem pe strada Mihai Eminescu un spațiu pentru concerte”.

Întrebat dacă va fi o parcare cu plată, edilul șef a spus că nu poate da un răspuns deocamdată, dar că se va face o analiză și Consiliul Local Municipal va lua o decizie în acest sens.